Real Madrid – Celta Vigo 5-2: Endrick decide meciul în prelungiri

După ce Kylian Mbappe ’37 şi Vinicius Jr ’48 au marcat câte un gol în fiecare repriză pentru a oferi Real Madrid ceea ce părea un avantaj confortabil de 2-0, Celta a egalat prin golurile lui Jonathan Bamba ’83 şi Marcos Alonso ’90+1 (penalti), care au dus meciul în prelungiri.

În timp ce meciul părea să se îndrepte spre loviturile de departajare, Endrick, în vârstă de 18 ani, a a readus echipa madrilenă în avantaj, în minutul 108. Patru minute mai târziu, coechipierul său Federico Valverde a mărit avantajul, iar apoi Endrick a stabilit scorul final cu un gol în minutul 119.

„Acesta este Real Madrid, luptăm până la sfârşit, până găsim victoria. Nu ne lăsăm niciodată doborâţi, luptăm mereu”, a declarat Endrick la Real Madrid TV.

„A fost un meci greu, dar ceea ce contează este că am marcat golurile şi am câştigat. Ştiam că în prelungiri trebuie să alergăm mai mult, să facem mai mult, să mergem mai sus. Am marcat goluri foarte bune. Sunt goluri foarte importante pentru mine. Îmi place să joc acest meci şi cu atât mai mult pe acest stadion, în faţa acestor fani”.

Real s-a alăturat în sferturi echipelor Atletico Madrid, FC Barcelona, Getafe, Leganes, Valencia, Osasuna şi Real Sociedad în sferturile de finală. Tragerea la sorţi va avea loc luni.

DOCUMENT – Comparație între prețurile din România și cele din Europa: Zonele unde țara noastră stă cel mai bine

Ciolacu: Avem un deficit comercial de aproximativ trei miliarde de euro. În continuare România exportă foarte multă materie primă şi importă materie procesată şi produse procesate / România nu are nicio problemă în ceea ce priveşte siguranţa alimentară