in

Real Madrid trebuie „să pună colectivul înaintea individului”, afirmă antrenorul Alvaro Arbeloa

Real Madrid trebuie „să pună colectivul înaintea individului”, afirmă antrenorul Alvaro Arbeloa

După ce a pierdut (0-2) duminică în Clasico împotriva FC Barcelona şi a fost condamnată la un sezon fără niciun trofeu, Real Madrid trebuie „să pună colectivul înaintea individului” pentru a spera să câştige din nou, potrivit antrenorului său, Alvaro Arbeloa.

“Trebuie să punem colectivul înaintea individului, să avem o viziune foarte clară. Acesta este punctul de plecare pentru mine. Am pierdut multe puncte în meciuri pe care nu ne puteam permite să le pierdem, nu ne putem permite să facem asta”, a declarat Arbeloa într-o conferinţă de presă. “Înţelegem frustrarea şi dezamăgirea pe care trebuie să le simtă fanii în legătură cu acest sezon. Singurul lucru pe care îl putem face este să muncim şi să privim spre viitor, să învăţăm din toate greşelile noastre din acest an. Real Madrid îşi revine întotdeauna: am căzut de multe ori şi ne-am ridicat la fel de multe ori”, a continuat el.

Când a fost întrebat despre necesitatea unei “reconstrucţii” la Real Madrid în această vară, Arbeloa a răspuns: “Avem un lot excelent, din care putem obţine mai mult. Ultimele luni nu au fost uşoare, cu mulţi jucători cheie absenţi. Clubul va căuta întotdeauna să se îmbunătăţească, dar avem un lot de jucători foarte buni pentru care orice echipă europeană s-ar lupta”, a declarat el.

Referitor la absenţa lui Kylian Mbappé, antrenorul madrilen a explicat că i-ar fi “plăcut” ca atacantul francez să fie “100% recuperat” după accidentare şi să fi putut “să înceapă meciul”.

“Mai sunt două săptămâni, în funcţie de cum evoluează durerea lui, vom vedea dacă poate juca din nou sau nu”, a adăugat el referindu-se la căpitanul echipei franceze, care a urmărit meciul de la Madrid, transmiţând un mesaj de susţinere coechipierilor săi pe Instagram, când aceştia erau deja conduşi cu 2-0.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

„Shrek Musicalul” revine în iunie pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Horia Brenciu, în rolul căpcăunului

„Shrek Musicalul” revine în iunie pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Horia Brenciu, în rolul căpcăunului

Un cetăţean româno-moldovean condamnat în Belgia pentru furtul unor produse cosmetice în valoare de peste trei milioane de euro a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Albiţa

Un cetăţean româno-moldovean condamnat în Belgia pentru furtul unor produse cosmetice în valoare de peste trei milioane de euro a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Albiţa