Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra unei rafinării saudite de pe coasta Mării Roșii, informează AFP și Reuters. Autoritățile saudite, care sprijină guvernul yemenit, au anunțat că incendiul se află sub control.
Potrivit purtătorului de cuvânt militar al Houthi, Yahya Saree, rebelii au ‘vizat cu succes rafinăria Aramco’ din Jazan (sud-vest), printr-un atac cu dronă de ‘precizie’, atac lansat ca răspuns la incursiunile saudite pe un teritoriu din nord-vestul Yemenului.
Ministerul saudit al Energiei a anunțat anterior izbucnirea unui incendiu la respectiva facilitate, fără a preciza cauza, menționând că echipele de securitate Aramco au stins incendiul izbucnit în zori și că nu s-au înregistrat victime. Rafinăria procesează 400.000 de barili de țiței pe zi.
Ostilitățile din conflictul yemenit s-au reluat luna trecută, marcând o nouă etapă a escaladării tensiunilor regionale, pe fondul conflictului dintre Statele Unite și Iran.
La sfârșitul lui iulie, rebelii houthi au anunțat o blocadă asupra navelor saudite în Marea Roșie, rută devenită vitală pentru transportul de hidrocarburi după ce Iranul a blocat strâmtoarea Ormuz, și au atacat Arabia Saudită în repetate rânduri, încălcând astfel un armistițiu negociat în 2022.
Mișcarea rebelă a atacat de asemenea forțele guvernamentale din Yemen, cel puțin 58 de soldați guvernamentali fiind uciși joi într-un atac asupra unei tabere militare din centrul țării.
Pe acest fundal regional tensionat și în scopul consolidării alianțelor sale de securitate, Arabia Saudită a semnat vineri un pact de apărare reciprocă cu Pakistanul și Turcia.


