Record de cereri de înscriere la Maratonul de la New York

Organizatorii ediţiei 2025 a Maratonului de la New York au declarat miercuri că au fost depuse peste 200.000 de cereri de înscriere pentru competiţia care se va desfăşura în luna noiembrie.

Peste 200.000 de persoane au aplicat pentru un loc la startul celebrului Maratonul de la New York din acest an. Conform declaraţiilor oferite de organizatori, este o creştere cu 22% faţă de anul 2024, pe fondul unui boom al popularităţii alergării pe distanţe lungi în Statele Unite.

Doar aproximativ 2%-3% din numărul record de solicitanţi vor fi acceptaţi prin tragere la sorţi, a anunţat New York Road Runners, alte căi prin care se poate obţine dreptul de participare fiind înscrierile de caritate şi calificarea obţinută prin atingerea baremului de timp.

Maratonul New York a doborât anul trecut recordul pentru cel mai mare maraton din lume, cu 55.646 de alergători trecând linia de sosire în Central Park.

Ediţia din 2025 a Maratonului din New York va avea loc pe 2 noiembrie.

 

Crin Antonescu: Este important să existe un program naţional coerent pentru sport, dus prin şi peste guvernări / Cred că voi putea face lucrul acesta

Europarlamentara Diana Iovanovici Șoșoacă s-a întâlnit, la Bruxelles, cu ambasadorul Belarus în Belgia / Foto