in ,

Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere

Referendum Rășinari/Prezență de peste 50% la votul consultativ privind exploatările miniere

Peste 50% dintre cetățenii cu drept de vot din comuna sibiană Rășinari au participat, duminică, la referendumul local privind exploatările miniere, potrivit datelor postate pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP).

Din totalul de 4.431 de votanți înscriși în listele electorale permanente și-au exprimat opțiunea 2.244 (50,64%).

În conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, alegătorii și-au putut exercita dreptul de vot între orele 07:00 și 23:00.

Pentru ca referendumul să fie valabil, trebuie să participe la vot cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, potrivit informațiilor publicate recent de Primăria Rășinari pe Facebook.

O a doua condiție pentru validarea rezultatului este ca voturile valabil exprimate să reprezinte cel puțin 25% din numărul alegătorilor înscriși pe liste. Dacă ambele praguri sunt îndeplinite, rezultatul se stabilește prin majoritatea voturilor valabil exprimate, conform Legii nr. 3/2000.

Referendumul a fost inițiat ca urmare a proiectului companiei Mineral Proiect Invest SA, care intenționează să exploateze roci magnezitice în perimetrul Valea Dobra, situat pe teritoriul comunei Rășinari.

Deși consultarea a pornit de la acest proiect, locuitorii sunt chemați să se pronunțe asupra oricărei exploatări miniere de pe teritoriul comunei, răspunzând cu ‘DA’ sau ‘NU’ la întrebarea: ‘Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?’.

Primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan, a anunțat recent că a emis un certificat de urbanism cu răspuns negativ pentru proiectul minier din Valea Dobra.

Potrivit edilului, compania Mineral Proiect Invest SA a solicitat, în 23 septembrie, emiterea certificatului de urbanism pentru construire, iar documentul a fost semnat de primar și ridicat de beneficiar în 30 octombrie.

‘Certificatul de urbanism a fost emis cu un răspuns negativ, motivat de faptul că obiectivul de investiții solicitat nu poate fi realizat în contextul demersului juridic aflat în desfășurare privind organizarea referendumului local din data de 08.11.2026, conform HCL nr. 87 din 30.09.2026’, a explicat primarul Bucur Bogdan.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil

Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil