Regele Charles ale III-lea al Marii Britanii i-a avertizat joi pe liderii din domeniul inteligenței artificiale (AI) cu privire la ‘pericolele existențiale’ ce s-ar putea manifesta dacă această tehnologie ajunge pe mâini greșite, spunând că sunt necesare măsuri de siguranță înainte de a fi prea târziu, transmite joi Reuters.
Regele Charles i-a găzduit în Scoția pe fondatorii Nvidia, companie producătoare de cipuri și fondatorii laboratorului de cercetare AI Google DeepMind, împreună cu lideri ai companiilor furnizoare de AI OpenAI și Anthropic, pe măsură ce crește îngrijorarea că eforturile privind siguranța acestei tehnologii sunt lăsate mult în urmă de ritmul accelerat de dezvoltare.
În ultimele săptămâni, dezbaterea s-a concentrat asupra autoreglementării industriei AI, atrăgând intervenții din partea unor personalități precum Papa Leon al XIV-lea, regele Charles și președintele SUA Donald Trump.
Regele Charles a spus că inteligența artificială are potențialul de a îmbunătăți și salva vieți, în special în științele vieții și medicină. Dar creatorii săi avertizează din ce în ce mai mult că ar putea dezvolta capacități mai întunecate, ‘poate chiar să ia vieți’, a spus el.
‘Pare să existe o urgență în a lua în considerare în mod adecvat pericolele existențiale ale unor astfel de tehnologii care ajung pe mâini greșite și sunt utilizate în moduri potențial catastrofale’, le-a transmis el liderilor pe care i-a invitat la Dumfries House.
‘Cu siguranță avem nevoie de suficiente mijloace de control înainte de a fi prea târziu’, a mai susținut el.
Printre invitați s-au numărat fondatorul și directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, fondatorul și președintele Google DeepMind – Demis Hassabis, directorul financiar al OpenAI, Sarah Friar, directorul pentru afaceri globale al Anthropic, Tino Cuellar, și ministrul britanic pentru inteligență artificială – Kanishka Narayan.
Paolo Benanti, consilier al Papei, care a îndemnat guvernele să încetinească dezvoltarea AI, a participat și el.
Dezbaterea privind AI a fost reaprinsă când doi cercetători de la Anthropic au avertizat că progresele sale rapide ar putea duce la dispariția umanității într-un viitor nu prea îndepărtat.
Firmele de AI au raportat, de asemenea, că modelele lor scapă de constrângerile de testare pentru a accesa rețele externe.
Jensen Huang a spus că AI trebuie construită cu ‘optimism responsabil’, iar această responsabilitate aparține chiar dezvoltatorilor. El a spus că firmele trebuie să devină mult mai riguroase în a se asigura că produsele lor sunt complete înainte de a le lansa.
‘Dacă nu este gata, pur și simplu amânați-l (…) Ar trebui să mergeți cât de repede puteți, dar nu mai repede de atât’, a subliniat el.
Directorul executiv al Anthropic, Dario Amodei, a îndemnat, de asemenea, firmele să încetinească ritmul dezvoltării AI. Apelurile sale au declanșat o dezbatere internațională cu privire la pericolul ca unii directori din domeniu să acționeze motivați de obiective personale, cum ar fi stabilirea unor reguli care să-i mențină la conducerea firmelor lor, să prevină reacții negative mai ample din partea guvernelor sau pur și simplu să încetinească cheltuirea amețitoare a fondurilor investite în această tehnologie.
Narayan, ministrul britanic pentru AI, a declarat că discuțiile s-au concentrat pe responsabilitățile companiilor de a se asigura că vor construi o tehnologie AI în interesul oamenilor.
‘În loc să fie un eveniment singular, întâlnirea a fost una dintr-o serie de conversații despre rolul pe care Marea Britanie l-ar putea juca în dezvoltarea responsabilă a inteligenței artificiale’, a spus el.
‘Avem unele dintre cele mai bune capacități în testarea, înțelegerea riscurilor și apoi atenuarea acestora’, a adăugat el.
Întâlnirea din Scoția a evidențiat modul în care Charles, mai întâi ca Prinț de Wales și acum ca rege, și-a folosit poziția pentru a organiza discuții pe o serie de probleme globale, mai susține Reuters.


