Liderii locali și regionali și-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la faptul că următorul buget multianual al Uniunii Europene riscă să submineze investițiile în locuințe accesibile, necesare pentru a atenua criza locuințelor care se agravează în Europa.
‘Provocarea Europei în domeniul locuințelor nu constă doar în construirea mai multor unități locative’, a declarat Kata Tutto, președinta Comitetului European al Regiunilor (CoR), un organism consultativ al UE care găzduiește reprezentanți regionali și locali aleși democratic din toate cele 27 de state membre. La o reuniune care a fost organizată joi la Bruxelles, aceștia au cerut ca Uniunea Europeană ‘să treacă de la ambiția politică la investiții și realizări concrete’, susținând că lipsa investițiilor acum va face ca milioane de europeni să nu își mai permită locuințe accesibile.
Pe măsură ce negocierile privind următorul cadru financiar pe termen lung al UE se intensifică, orașele și regiunile se tem că locuințele accesibile ar putea deveni o victimă a priorităților de cheltuieli, deoarece mai multe state membre ale UE încearcă să reducă bugetul propus de Comisia Europeană, de 2.000 miliarde de euro, pentru perioada 2028-2034.
Tutto a solicitat Băncii Europene de Investiții (BEI), brațul financiar al UE, să ‘majoreze volumul investițiilor’ de care orașele și regiunile au nevoie pentru a ‘face comunitățile locuibile’ prin furnizarea de infrastructură esențială. Ea a citat transportul public, precum și infrastructura energetică și de apă, ca exemple cheie.
La rândul său, eurodeputata italiană Irene Tinagli, președinta Comisiei speciale pentru criza locuințelor (HOUS) din cadrul Parlamentului European, a declarat că abordarea crizei locuințelor ‘necesită investiții, o mai bună coordonare la toate nivelurile de guvernare și un angajament comun din partea instituțiilor europene, a statelor membre, a regiunilor și a orașelor’.
Joi, Comitetul European al Regiunilor (CoR) și Banca Europeană de Investiții (BEI) au căzut de acord asupra unei cooperări mai strânse în domenii cheie, inclusiv infrastructura socială, locuințele și energia. Președinta Băncii Europene de Investiții, Nadia Calvino, a declarat că ‘investițiile în orașe și regiuni rezistente, în coeziune și locuințe’ reprezintă o prioritate strategică.
Potrivit cifrelor BEI, cea mai mare bancă multilaterală de dezvoltare din lume a oferit o finanțare record de cinci miliarde de euro pentru proiecte de locuințe în întreaga Europă în 2025. BEI vizează o creștere până la șase miliarde de euro în acest an, a confirmat Calvino.
Aceste investiții contribuie la Planul Comisiei Europene privind locuințele accesibile, lansat în decembrie și care își propune să crească oferta de locuințe, să mobilizeze investițiile publice și private și să sprijine statele membre și regiunile în extinderea locuințelor sociale și accesibile.
Cu toate acestea, potrivit estimărilor Comisiei Europene, UE trebuie să construiască două milioane de locuințe în fiecare an pentru a satisface cererea actuală, ceea ce reprezintă o investiție de aproximativ 153 de miliarde de euro pe an.
Conținutul acestui articol se bazează pe contribuțiile DPA și Belga, ca parte a proiectului European Newsroom (enr).


