Regizorul Laurențiu Damian va primi Premiul Gopo pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo 2026. Distincția îi este acordată atât pentru contribuția sa remarcabilă în cinematografia românească, cât și pentru rolul esențial în formarea mai multor generații de cineaști.
Premiul îi va fi înmânat pe 4 mai, la București, în cadrul ediției aniversare care marchează 20 de ani de la înființarea Premiilor Gopo, potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, luni, AGERPRES.
Laurențiu Damian este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ și a debutat în filmul documentar la sfârșitul anilor ’70. Printre primele sale producții se numără ‘Dezrădăcinare’ (1978), premiat la Festivalul de Film de la Cracovia, și ‘Cine-verite’ (1980), distins cu Marele Premiu la Festivalul de la Costinești.
De-a lungul carierei, a realizat numeroase documentare apreciate, precum ‘Pe unde am fost și am colindat’ (1982), ‘Maria Tănase’ (1990), ‘Eminescu – truda întru cuvânt’ (1993), ‘Călușarii’ (2002) sau ‘Faust – Drumul clipei’ (2008), acesta din urmă fiind recompensat cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de Artă de la Telc.
Activitatea sa de regizor include și filme de ficțiune prezente în circuitul internațional de festivaluri, precum ‘Rămînerea’ (1991), proiectat în secțiunea Panorama a Festivalului Internațional de Film de la Berlin și ‘Drumul câinilor’ (1992), selecționat la Festivalul de Film de la Cottbus.
În paralel cu activitatea de regizor și scenarist, Laurențiu Damian a avut o lungă carieră dedicată învățământul universitar, în cadrul UNATC ‘I.L. Caragiale’ din București, unde a fost de-a lungul timpului profesor, prorector și președinte de senat. Aici a contribuit la formarea mai multor generații de regizori ai noului cinema românesc, printre care se numără Hanno Hofer, Cristian Mungiu, Călin Peter Netzer, Cristian Nemescu și Tudor Giurgiu. În 2003, a devenit doctor ‘Magna cum Laudae’ în cinematografie și media.
În 2003 publică volumul ‘Filmul documentar. Despre documentar… încă ceva în plus’ pentru care primește Premiul UCIN pentru carte de film.
Prin Premiul pentru întreaga activitate, Premiile Gopo marchează contribuția esențială a lui Laurențiu Damian – instituțională, ca autor de film și ca pedagog – la consolidarea genului documentar și la succesele notabile ale cinematografiei românești din ultimii 20 de ani.
Gala Premiilor Gopo 2026 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului.


