Povestea unei comunități care a marcat profund istoria și cultura Transilvaniei, cea habană, stabilită în 1621 la Vințu de Jos, de unde a plecat în 1765, urmașii acesteia locuind, în prezent, în Canada și Statele Unite ale Americii, este readusă în atenția publicului printr-o expoziție care poate fi văzută la Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia.
Prin vizitarea expoziției ‘Artă și mister. Ceramica habană și principii Transilvaniei’, publicul poate descoperi nu doar povestea ‘frumoaselor vase de porțelan din orășelul Vinț’, așa cum le menționa în 1666 Johannes Troster, dar și ceramica post-habană și cea din breslele sibiene, produsă sub influența meșterilor habani.
Prin acest demers, organizatorii invită, totodată, publicul să descopere ‘misterul’ unei comunități închise, cu practici artistice și religioase distincte, rafinata moștenire culturală pe care au lăsat-o în urmă și să înțeleagă modul în care diversitatea confesională și culturală au contribuit la configurarea identității regionale.
Expoziția, care poate fi vizitată până în 17 ianuarie 2027, reunește piese, dar și câteva documente, provenite din colecții muzeale, instituții ecleziastice și colecții private din țară, fiind astfel rezultatul unei ample colaborări la nivel național.
Printre piesele expuse la Alba Iulia se află un rezervor de apă din 1645, cahle de sobă din secolele XVII-XVIII, căni din 1658, 1717, 1718, un canceu cu capac de cositor, din 1701, o farfurie din 1706, o halbă cu capac de cositor din 1651, un ulcior de păcăleală, de la începutul secolului al XVIII-lea, și multe alte artefacte deosebite.
‘Piesele sunt adevărate opere de artă, sunt piese pe care nu o să le mai întâlniți în nicio colecție din țară. Sunt 62 de piese, dintre care 54 sunt din categoriile Tezaur și Fond. Sunt piese excepționale’, a afirmat. la deschiderea expoziției, șefa Secției Expoziții din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu, Karla Roșca.
Ea a precizat că instituțiile care au colaborat la organizarea acestei expoziții sunt Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul ASTRA Sibiu, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Țării Făgărașului ‘Valer Literat’, Biserica Unitariană Maghiară – Parohia Unitariană Roua, Parohia Unitariană Vârghiș, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, Arhiva Arhidiecezană Romano-Catolică de Alba Iulia, Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ și, nu în ultimul rând, Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia.
‘Noi am colaborat și cu foarte mulți specialiști, pentru că informațiile în România sunt foarte puține, iar în străinătate, în Ungaria, Slovacia, Canada sau SUA, acolo ele încă există’, a mai spus Karla Roșca, responsabilul științific al acestei expoziții.
Directorul general adjunct al Complexului Național Muzeal ASTRA, Mirela Iancu, a punctat că această expoziție vine să arate că, în ciuda vicisitudinilor, în foarte multe muzee din România există oameni care încă mai cred în valoarea colecțiilor și în valoarea educațională și comunitară.
Despre ‘puterea colaborării’ a vorbit și directorul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman, care a apreciat că, poate, nicio instituție nu ar fi putut realiza singură un asemenea proiect, însă, împreună, prin ‘generozitate, încredere și profesionalism’, s-a reușit reunirea unui patrimoniu excepțional și readucerea sa în spațiul istoric căruia îi aparține.
‘Mulțumesc în primul rând colegilor mei care au dezvoltat acest proiect împreună cu specialiștii Complexului Național Muzal ASTRA, co-organizatorul expoziției, tuturor muzeelor, instituțiilor ecleziastice, universităților, fundațiilor și colecționarilor care s-au alăturat proiectului. Numărul și diversitatea partenerilor confirmă direcția pe care ne-am asumat-o: Palatul Principilor trebuie să fie nu doar un muzeu, ci un spațiu de întâlnire, un factor de coagulare și un pol al colaborării culturale în Transilvania’, a afirmat Robert Roman.
La rândul său, Mirela Crețu, director Managementul colecțiilor Muzeul ASTRA, a spus că ideea acestei expoziții, găzduită de un ‘muzeu de poveste’, a apărut în urmă cu doi ani, pornind de la două plăci de ceramică smălțuită, din 1666-1670, realizate la Vințu de Jos și aflate în colecția Muzeului Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. Acestea au fost realizate pentru a redecora Sala princiară de audiență distrusă în urma atacurilor turcilor și tătarilor.
‘Sperăm că tot ceea ce noi am vrut să spunem va fi descoperit (de către public – n.r.). (…). O puteți vedea până în ianuarie 2027. (…). Suntem într-un moment foarte important prin organizarea acestei expoziții. Pentru prima dată, acest tip de patrimoniu a fost studiat și poate fi expus. Veți vedea în expoziție doar o mică parte din piesele pe care colegii mei le-au identificat în muzee și le-au fotografiat, le-au documentat – sper să avem până în toamnă și un catalog al acestei expoziții’, a afirmat Mirela Crețu.
Autoarea conceptului design expozițional, prelucrare și montare on site, Iulia Teodorescu, de la Muzeul ASTRA, a spus că a descoperit o ceramică deosebită prin formă, prin metoda de construcție și mai ales prin decorul extraordinar.
Prezentă la vernisaj, Claudia Urduzia, de la Muzeul Național Brukenthal, a menționat că expoziția aduce în atenție exponate care au stat mult timp în depozit.
‘Dacă aveți curiozitatea să căutați despre habani, o să pară ceva foarte îndepărtat și fără legătură cu noi. Numai că mereu se întâmplă așa și se aliniază lucrurile și apar niște coincidențe absolut interesante. Exact în ziua în care piesele acestea de la Brukenthal au venit spre Palatul Principilor din Alba Iulia pentru a pregăti această expoziție, în Muzeul de Istorie de la Sibiu se afla la ghidaj un grup care erau moștenitorii acestei habani din Transilvania. Acum ei locuiesc în America și Canada’, a spus Claudia Urduzia, care a adăugat că aceștia au fost ‘absoluți încântați’ să afle că o să fie organizată o astfel de expoziție dedicată ceramicii habane.
Printre vorbitori s-a aflat și etnolog Ligia Fulga, care a militat pentru o mai bună cunoaștere a ceramicii habane și a comunității care a creat-o.
‘Suntem prea puțini care cunoaștem despre habani și ceramica habană. (…). Fenomenul haban ne arată excelență în arta ceramicii. Nu există ceva mai special, mai competitiv decât această ceramică. De ce această ceramică? Pentru că 300 de ani, ea a dăinuit această ceramică și ea a dăinuit pentru că comunitatea de habani păstra secretul tehnologic. Nu s-a știut și nici astăzi specialiștii nu sunt clarificați cum anume elemente decorative sunt așezate pe suprafața vaselor de ceramică’, a spus Ligia Fulga.
Istoria habanilor își are originea în mișcarea anabaptistă apărută în 1525 la Zurich, în contextual Reformei protestante. Fiind un grup distinct, organizat pe principiul comunității de bunuri, habanii s-au constituit între anii 1528-1533, sub influența lui Jakob Hutter.
Inițial, erau cunoscuți drept hutteriți, termenul haban fiind atestat documentar din 1718.
Persecutați din motive religioase și politice, habanii au migrat din Elveția și Italia spre Slovacia, Moravia și Transilvania și, ulterior, în Rusia și America de Nord. În prezent, comunități hutterite există în Canada și Statele Unite ale Americii.
La Vințu de Jos, lângă Alba Iulia, habanii s-au stabilit în secolul al XVII-lea.
Educator muzeal la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, Simona Bogdan, a explicat că principele Gabriel Bethlen (1613-1629) a încercat să îi aducă pe habani în Transilvania, inițial aceștia refuzând, dar deznodământul Războiului de 30 de ani i-a forțat accepte, în 1621, invitația acestuia.
‘Principele le oferă libertate religioasă, pământuri, scutiri de taxe. În schimb, ei erau obligați să plătească zeciuiala în vin și cereale, să îi vândă principelui produsele la jumătate de preț și să presteze muncă pentru acesta ori de câte ori era nevoie. (…) Succesorii lui Gabriel Bethlen au continuat politica de protecție a habanilor. (…) În 1653, Gheorghe Rakoczi al II-lea include drepturile habanilor în constituțiile aprobate ale Transilvaniei. (…) Cucerirea Transilvaniei de către monarhia habsburgică duce la intensificarea recatolicizării habanilor, care sunt siliți astfel să plece din Transilvania’, a spus Simona Bogdan.
Ei au ales, astfel, calea pribegiei, refuzând să renunțe la confesiunea lor, majoritatea părăsind Vințu de Jos în 1765.
La Vințu de Jos, habanii au creat unul dintre cele mai importante centre de olărit din regiune.
Aici, bazându-se pe rețete și tehnici secrete, rămase neștiute până în prezent, au realizat piese ceramice remarcabile, prin calitatea execuției, eleganța formelor și rafinamentul decorului.
Inspirată de marile centre europene de faianță, ceramica habană a devenit în epocă un simbol al prestigiului și al rafinamentului, fiind prezentă la curțile nobiliare din Europa Centrală și de Est.
În atelierele de la Vințu de Jos s-a realizat o ceramică fină, cu smalț alb de cositor și ornamentată cu elemente specifice Renașterii italiene: raze, șiruri de benzi formate din linii verticale, motive fitomorfe, motive ‘în panglică’.
Decorul combina în desene asimetrice doar patru culori – verde, albastru, galben și negru.
Uneori, pe piese apar anul de producție și inițialele comanditarului.
Olarii lucrau în branșe, în ateliere comune, unde aveau la dispoziție mijloacele de muncă și materiile prime.
Procesul de producție a vaselor habane a fost bine organizat, până în cea mai mica fază. Anumiți olari se ocupau cu prepararea pastei, alții cu prepararea smalțurilor de bază, cu modelarea, cu arderea sau cu decorarea produselor. Unii dintre ei erau specializați în confecționarea vaselor, alții lucrau doar sobe. Astfel organizați, capacitatea de producție a atelierelor era însemnată, după cum a arătat cercetătoarea clujeană Magdalena Bunta, care s-a ocupat de ceramica habană.
Prin obiectele expuse, documentele istorice și perspectiva interdisciplinară propusă, expoziția ‘Artă și mister. Ceramica habană și principii Transilvaniei’ oferă o incursiune captivantă în istoria unei comunități care a transformat meșteșugul în artă și a lăsat o moștenire culturală de valoare excepțională pentru Transilvania și Europa.
