in ,

REPORTAJ Amintiri pe patru roți – peste 50 de mașini Dacia de epocă, prezente la Vaslui

REPORTAJ Amintiri pe patru roți – peste 50 de mașini Dacia de epocă, prezente la Vaslui

Piața Centrului Civic din Vaslui a devenit sâmbătă loc de întâlnire al pasionaților de autoturisme Dacia, cu ocazia celei de a XVIII-a ediții a ‘Întâlnirii Naționale Dacia Clasic’, organizată de Retromobil Club România.

Prilej de a păstra vie memoria unei mărci emblematice pentru români, evenimentul a reunit peste 50 de automobile Dacia istorice, restaurate sau conservate, modele de referință precum Dacia 1100 și 1300, dar și exemplare rare care au atras privirile vizitatorilor. Astfel, colecționari din toate colțurile țării, oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru mașinile de epocă, și-au prezentat autoturismele păstrătoare de povești.

‘Sunt multe mașini rare, multe mașini deosebite. Pentru noi, deosebită în sine, ca nație, este Dacia 1300, pentru că am crescut cu ea, nu prea aveam de ales și de aceea reprezintă o amintire și o plăcere pentru noi. Avem aici multe exemplare speciale. Facem parte din Retromobil Club România, suntem Secția Dacia Clasic. Am ajuns la ediția a XVIII-a, deci suntem destul de vechi în povestea asta. Încercăm să aducem exemplare rare. Avem, de exemplu, o Dacia 1302. Este, practic, prima Dacie Papuc. Sunt foarte rare pentru că au fost produse puține și viața lor a fost grea. În general, Daciile 1300 au mai scăpat pentru că erau vândute și către populație, iar oamenii aveau foarte mare grijă de ele. Daciile 1302 nu au ajuns la populație, au fost folosite exclusiv în industrie, în fabrici și uzine, unde au avut viață de mașină de lucru și nu au supraviețuit. Cred că în total sunt trei sau patru mașini care au reușit să ‘scape’, de aceea este o mașină destul de rară’, a precizat, pentru AGERPRES, președintele Secției Dacia Clasic din cadrul Retromobil România, Ovidiu Măgureanu.

O altă mașină expusă la Vaslui a fost ultima Dacie berlină produsă la Uzina din Mioveni.

‘Dacia berlină a fost produsă din 1969 până în 2004 și avem printre mașinile expuse, la această ediție, chiar ultima mașină fabricată la Mioveni. La ieșirea de pe banda de producție s-a făcut o festivitate și toți cei care au participat în schimbul respectiv și au construit această mașină au semnat pe ea. Pe mașină se află și semnătura regretatului director Constantin Stroe de la Dacia, care a murit din păcate, cel care, din punctul meu de vedere, a salvat uzina. Pentru că el a reușit să refacă înțelegerea cu Renault. Deci el a reușit să readucă Renault în povestea asta cu Dacia și după aceea știe toată lumea ce a urmat’, a povestit Ovidiu Măgureanu.

El susține că de la an la an manifestarea a atras tot mai mulți colecționari dar și vizitatori, iar fiecare ediție a paradei mașinilor Dacia trezește amintiri plăcute persoanelor ajunse la vârsta mijlocie, care își aduc aminte cum mergeau în concedii cu părinții sau cum mai urcau din când în când la volan, dar și vârstnicilor, care vorbesc cu nostalgie despre cum au început să conducă sau cum reparau mașina în fața blocului făcând din asta prilej de întâlnire cu vecinii și prietenii. Un aspect deosebit remarcat de organizatorii acestei parade este acela că tinerii și copiii sunt foarte interesați să descopere aceste comori pe patru roți.

Doi dintre copiii prezenți la paradă au fost Mihai și David, ambii veniți de la Constanța împreună cu tații lor. Au crescut alături de părinți pasionați de mașini și par să le calce acestora pe urme.

‘Ne plac mașinile Dacia, am aflat multe lucruri despre acestea de la părinții noștri și am ajuns să le îndrăgim. Sunt mașinile cu care părinții și bunicii noștri au crescut și acest hobby pe care l-am văzut la ei ni se pare special’, au spus copiii.

Printre vizitatorii prezenți la paradă s-au numărat doamna Ioana și domnul Constantin. Trecuți de vârsta de 65 de ani, cei doi soți își amintesc cu drag de vremurile în care, tineri fiind, au avut propria Dacie. Chiar dacă acum au o altă mașină, mult mai fiabilă și mai performantă, vorbesc cu nostalgie despre Dacia.

‘Dacia e prima mașină pe care am condus-o și aici, la fel ca atunci când vorbești de prima iubire, nu se uită niciodată. Această mașină mi-a rămas în suflet. Îmi amintesc că îmi mai făcea și probleme, se mai defecta, dar se repara ușor. Când spun Dacia mă gândesc la tinerețea noastră, la trecutul nostru’, a mărturisit domnul Constantin.

Tudor Oprea este un tânăr pasionat de automobilele vechi. Le-a descoperit când era copil și a transformat dragostea pentru mașini într-o activitate de zi cu zi. Are în colecție 50 de mașini vechi cu care participă la parade și expoziții sau pe care le închiriază. Spune că pasiunea este costisitoare, dar e convins că merită să salveze mașinile vechi, să le întrețină și să le aducă în fața oamenilor. La Vaslui a venit cu o Dacia Nova.

‘Aveam cinci ani când am participat la un eveniment în care erau prezentate mașini și de atunci am zis că îmi plac foarte mult Daciile. Am undeva la 50 de mașini, merg cu ele la expoziții, la Retromobil, la evenimente, peste tot unde se poate. Le mai închiriez pentru filmări de epocă. Îmi place să le conserv, adică vreau să mă asigur că sunt păstrate cât mai bine. Nu le țin afară. Chiar dacă de o mașină nu mă ocup un an sau doi, știu că stă acolo în siguranță și e salvată și protejată. Și părinții mei au avut Dacii. Când venim la evenimente – fiecare membru al familiei e cu câte o mașină. Tata chiar a avut o Nova exact ca asta, în care am și eu o poză de când eram mic și eram la volanul ei. Era identică, inclusiv culoarea. Nu mai știu dacă avea exact aceleași dotări. Bunicul meu a avut tot o Dacia 1300, dar ei, din păcate, le-au vândut. Până în 2010 dispăruseră din familie. După aceea s-a făcut că am găsit eu o Dacie și mi s-a părut ceva extraordinar. Am descoperit evenimentele Dacia Classic când mă uitam pe YouTube și vedeam întâlnirile. Mi-am propus să mă opresc din cumpărat, dar nu știu ce se va întâmpla pe viitor. Oamenii nu înțeleg neapărat câtă muncă este în spate. Nu că piesele sunt foarte scumpe, dar este greu, pentru că nimic nu se potrivește perfect. Nimic nu este atât de simplu pe cât pare la Dacie, dar tocmai aici este provocarea’, a declarat, pentru AGERPRES, Tudor Oprea.

O altă mașină cu o poveste specială care a putut fi admirată de vasluieni este o Dacia 1310 de Securitate, cu motor Renault Alpine, conservată în stare originală, una dintre cele zece mașini care erau folosite de structurile speciale ale statului în perioada comunistă și beneficiau de performanțe superioare modelelor obișnuite.

‘Pe afară pare o Dacia 1310 absolut banală. Este o Dacia 1310 modificată probabil în uzină sau de echipa uzinei de raliuri. A apărut prin anii ’80 cererea din partea Securității să se facă niște mașini speciale. Se încerca urmărirea lui Nicu Ceaușescu, care avea un Renault 16 mult mai rapid și mai puternic decât o Dacia 1300 obișnuită, iar cei care îl urmăreau nu reușeau să se țină după el. A apărut astfel necesitatea de a face o mașină care să nu bată la ochi, astfel încât el să nu își dea seama că este urmărit. Și de aceea s-au fabricat zece mașini. Practic sunt zece Dacii 1310 banale, luate de pe linia de producție, la care s-a schimbat motorul cu unul de Renault 5 Alpine. Mașina arată la fel. Din păcate, frânele au rămas aceleași. De aceea se și plângeau angajații serviciilor speciale din vremea respectivă că mașina mergea foarte tare, dar nu se oprea la fel de bine. Față de o Dacie 1310 obișnuită, care are 54 de cai putere, mașina asta are 100 de cai putere, deci aproape dublu. Este un lup în blană de oaie. Acum este în colecția unui proprietar venit tocmai de la Cluj’, a povestit Ovidiu Măgureanu.

Președintele Filialei Retromobil Vaslui, Narcis Aprodu, este și el un colecționar pasionat. Are cinci mașini – o Dacie, un ARO, două mașini Ford și un Mercedes. Este bucuros că un eveniment național a ajuns să fie organizat la Vaslui. Ca orice veritabil colecționar și român care își consideră mașina parte din familie, le-a ‘botezat’ pe toate cu nume ale unor păsări din Delta Dunării. Egreta este Dacia cu care colecționarul a participat la parada din Piața Centrului Civic, o mașină deosebită cu o poveste pe măsură.

‘Mă bucur că am reușit să conving conducerea Dacia Classic și Retromobil Club România că Vasluiul merită să fie gazdă a unui eveniment național. Fiecare automobil e special, dar avem câteva exemplare unice. De menționat este că toate autoturismele sunt în stare de funcționare și au venit pe roți, cu excepția a trei mașini care au foarte puțini kilometri, iar proprietarii nu vor să le uzeze prea tare. Eu personal dețin o Dacia 1300 din 1973, care este 99% identică cu mașina pe care am obținut permisul de conducere. Este singura mașină din filiala Vaslui care a participat la toate evenimentele organizate de către filiala Vaslui, era și normal. Dacia reprezintă, pentru mine, să spun, o parte din inima mea, o mare parte din inima mea, pentru că este mașina care m-a făcut mecanic, să zic așa, alături de un ARO 243 Diesel, care este puțin mai pretențios decât Dacia. Iar Dacia m-a învățat cum să întrețin, cum să o fac să funcționeze în orice fel de condiții. Bineînțeles că dețin și mașină modernă, am tot Dacia, Dacia Duster, care este mașina mea de zi cu zi, fabricată în 2014, tot în România și sunt foarte mulțumit de ea. Mai am alte patru mașini de epocă, două Ford-uri, un Mercedes și mai am un ARO 10, tot o mașină românească, ARO 10 destul de rar. Dar Dacia rămâne la sufletul meu, este mașina pe care am învățat să conduc. Și șoferia este o pasiune a mea. Cred că sunt puțini profesori în țara noastră care au toate categoriile: A, B, C, D și E, pentru că am vrut să fiu inginer auto, dar nu s-a concretizat, am ajuns profesor de engleză. Se confirmă acea vorbă că cine conduce o Dacia poate conduce orice mașină. Daciile sunt destul de pretențioase la condus. Dar eu spun tuturor: am curaj să ajung cu Dacia, cu Egreta, și la Capul Roca, care este punctul vestic al Europei, pentru că o pot repara în stradă. Astea cu calculatoare și electronică, dacă se strică, trebuie să chem specialistul, cu diagnoză și cu tot’, povestește Narcis Aprodu.

Un alt pasionat de mașini pentru care expoziția de la Vaslui a trezit amintiri speciale este președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan. A crescut printre Dacii deoarece tatăl său a fost mecanic auto. A ajuns el însuși să repare mașini și a prins drag de condus.

‘Dacia este toată copilăria mea și mă gândesc cu nostalgie la vremurile în care reparam mașini alături de tatăl meu. Dar Dacia este un simbol, a fost un sprijin de nădejde pentru poporul român. Dacia a contribuit la dezvoltare, a cărat cartofi, a ajutat la construirea caselor și a dus oamenii în vacanță. Unele aveau chiar și rezervor suplimentar, ca să poți ajunge până la mare. Dacia a fost tot ceea ce a însemnat sprijin pentru oameni în acea perioadă. Cu timpul a apărut și ARO, dar Dacia a fost marca ce a însoțit generații întregi, de la Dacia 1100 la Dacia 1300 și 1310, până la modele precum Super Nova apărute după 1990. Am foarte multe amintiri personale legate de Dacia. De la o vârstă fragedă, tatăl meu, fiind la Automobil Club Român, a participat la raliuri. Îmi amintesc cum mă aflam în mașină alături de tatăl meu, însă mama și-a dorit să nu mai participăm la astfel de competiții pentru că le considera periculoase. Am foarte multe amintiri. Până la 18 ani am construit prima mea mașină din bucăți. Pe atunci luai o caroserie și încercai să reconstruiești o mașină întreagă. În primii ani ai tinereții am învățat această meserie de la tatăl meu: cum să improvizezi folosind un ciorap de damă pe post de curea de ventilator, cum să schimbi un pivot sau amortizoarele și multe alte lucruri. Este un noian de amintiri. Dacă vorbim despre Dacia și despre felul în care a fost cel mai de nădejde ajutor al românului în ultimii 50 de ani, atunci chiar putem spune că este o adevărată poveste’, a transmis Ciprian Trifan.

 

Foto: (c)  Loredana Ciobanu/AGERPRES

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Premierul desemnat susţine că ar fi posibilă indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 / Tomac: În primele două luni de mandat voi putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil

Premierul desemnat susţine că ar fi posibilă indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 / Tomac: În primele două luni de mandat voi putea veni cu o cifră concretă bazată pe spaţiul bugetar disponibil

ANSVSA susţine continuarea exporturilor de ovine şi face demersuri pentru revizuirea măsurilor de restricţionare a exporturilor şi protejarea performanţelor comerciale ale zootehniei româneşti

ANSVSA susţine continuarea exporturilor de ovine şi face demersuri pentru revizuirea măsurilor de restricţionare a exporturilor şi protejarea performanţelor comerciale ale zootehniei româneşti