În anul 2000, trecuseră aproape trei decenii de la momentul când Constantin Luchian meșterea la primul aparat radio, în cadrul cercului de electronică al Casei Pionierului din Bicaz, iar atunci, o coincidență stranie la prima vedere, dar deloc întâmplătoare, i-a reaprins în suflet o veche pasiune și a pornit pe un drum despre care nu știa cum avea să se aștearnă.
Când a cumpărat primul radio, a constatat că, în mod surprinzător, aparatul avea o dublă semnificație personală: era realizat în anul în care s-a născut și el (1957) și avea denumirea orașului în care s-a născut: Bicaz.
Dar pasiunea pentru electronică avea un fundament încă din anii ’70.
‘Pasiunea pentru electronică a apărut în anii ’70, când eram pionier la Casa Pionierilor din Bicaz. Și la cercul de electronică de acolo am dezvoltat această pasiune, ușor-ușor. Sigur, totul cu mijloacele și cu posibilitățile de atunci. Nu puteai să faci rost de piese, de scule, de materiale, de scheme. Dar, totuși, treptat am început să dezvolt această pasiune. Acolo am făcut și primul radio, erau niște kit-uri care se găseau în comerț. Tu le cumpărai și apoi, după o schemă, trebuia cumva să le asamblezi. Erau niște radiouri cu galene, cu audiție în căști. Erai foarte bucuros când scoteai o antenă afară și tu, cu mâinile tale, învârteai un condensator variabil și prindeai un post de radio, chiar dacă nu era așa de bine audibil. Dar era o încercare’, a rememorat, pentru AGERPRES, Constantin Luchian.
După perioada școlii, pentru Constantin Luchian a urmat cursul vieții firești: a făcut armata, s-a angajat și și-a întemeiat o familie frumoasă, încununată cu patru copii, acum și ei la casa lor, el având în prezent și 14 nepoți.
‘După armată și după ce am mers să lucrez în întreprindere, m-am mai întâlnit cu electronica, dar nu asta de amatori, ci cu electronica industrială, în fabrica de ciment unde am lucrat la Bicaz și în Combinatul de prelucrare a lemnului de la Piatra-Neam?’, și-a amintit colecționarul.
În paralel cu serviciul, a mai meșterit și în particular, dar ocazional, reparând aparatele de radio ale colegilor sau confecționând sonerii.
N-a fost străin nici de posturile capitaliste pe care românii le ascultau până în 1989, la volum redus, dar nu își arogă nicio disidență din acest punct de vedere.
A venit apoi anul 2000, care, odată cu schimbarea mileniului, a adus și o schimbare în viața particulară a lui Constantin Luchian. De fapt, a fost o revenire la origini.
‘Începutul meu ca și colecționar este în anul 2000, atunci când am găsit un aparat de radio Bicaz, cu tuburi, construit pe baza unei scheme și a unor piese componente din URSS. De ce am început cu Bicazul? Pentru că eu sunt născut în Bicaz, el ca și nume reverbera cu mine și era fabricat în 1957, eu fiind născut în acel an. Și atunci am zis că mă apuc să colecționez, pentru că mă reprezintă. După ce l-am adus și m-am ocupat puțin de el, mi-am zis: ‘Ce ar fi să cumpăr eu câte un aparat de radio pentru toată familia mea?’ Adică suntem eu și soția, avem patru copii – doi băieți și două fete – care s-au căsătorit și la rândul lor au adus în familia noastră 14 nepoți. Deci ar fi fost 24 de aparate de radio, îmi mai lipseau 23. Și așa a intrat microbul. De fapt, a reintrat microbul, pasiunea’, a povestit Constantin Luchian.
Așa a început, practic, istoria de colecționar de aparate de radio a nemțeanului: cu primul aparat și următoarele 23, câte unul pentru fiecare membru al familiei. Și a mai venit încă un aparat, și încă unul, și tot așa…
‘Am început să adun după aia gramofoane, patefoane, discuri, magnetofoane, pick-up-uri, cam tot ce a fost din zona asta audio, dar vechi. Dar nu m-am axat pe plasticuri, cum spun eu la tot ce înseamnă deck-urile din astea mai noi, deck-uri cu tranzistoare, cu integrate. Tot în zona asta retro m-am dus și în special ce caut eu sau ce caută colecționarii de radio și care restaurează sunt aparate care sunt fabricate până în anii ’40, care au istorii în ele și chiar din perioada ’40-’45, când din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial nu a mai fost adresată producția în zona civilă, ci aparatele de radio au suferit. Atunci, țările beligerante și-au axat producția către industria de război, pentru front. Sigur, au dezvoltat în schimb emisia-recepția pentru tancuri, pentru avioane, etc. Deci oricum tehnica s-a dezvoltat mult atunci’, spune Constantin Luchian.
Așa a apărut, spre exemplu, un aparat de radio pe care îl are în colecție, care a fost făcut la comanda ministrului Propagandei al regimului nazist, Joseph Goebbels, și care are inscripționată inclusiv sigla Reich-ului.
‘Goebbels a avut această această inițiativă de a oferi poporului german un radio ieftin, dar nu cu mari performanțe. Adică nu auzeai ce spune Londra sau Parisul, auzeai ce spune Piatra-Neamț, ca să zic așa. Aparatul este din 1937. L-am luat de la cineva fără butoane și fără tuburi. În schimb, a avut cutia intactă. A avut capacul din spate, care este foarte important. Capacul din spate la un radio este cartea de identitate sau talonul unei mașini. Spune cine este el, povestea radioului. Fără acest capac din spate nu are aceeași valoare de colecție. Apoi, un prieten de la Satu Mare mi-a cumpărat, desigur, contra cost, cu 60 de euro, butoanele pentru radio, de pe licitații. Și tot la licitații am găsit tuburile. Deci este o piesă rară, foarte căutată. Este ca timbrele ‘Cap de bour’ pentru filateliști’, a explicat colecționarul povestea radioului nazist, care încă funcționează.
O altă piesă de rezistență din colecția lui Constantin Luchian este un radio Philips din anul 1931.
‘Pe acesta l-am primit de la domnul Doru Costea, care cred că este cel mai mare colecționar din țară. I-am dat un aparat românesc, în cutia originală, fabricat prin anii ’50. Eu nu aveam colecția lui, ca mărime, și am zis că îi fac cadou acest radio pe care nu îl deținea. El m-a întrebat ce vreau la schimb, dar nu doream nimic, însă mi-a oferit acest radio Philips’, a adăugat Constantin Luchian.
Multe din aparate sunt achiziționate de pe platformele de profil, altele vin în urma unor schimburi, dar au fost și situații când Constantin Luchian le-a primit din partea celor care au auzit că este un colecționar împătimit.
Iar cele care nu funcționează intră într-un proces de analiză și restaurare minuțioasă, cât mai aproape de original.
‘Pentru ca un aparat de radio să fie cât de cât în zona funcțională, trebuie să prinzi măcar un post de radio. Chiar dacă nu are o intensitate, o frumusețe a sunetului, să se audă totuși ceva, acolo. De exemplu, am un radio ‘Orion’ din Ungaria, din anul 1932, iar cineva i-a făcut o avarie destul de gravă, care nu mai poate fi reparată. Nu se găsesc componente și cu greu, cu antenă foarte bună, abia recepționăm ‘Antena Satelor’. Dar se cheamă că e funcțional. (…) Eu, la majoritatea aparatelor am apelat la prieteni cu care le-am terminat și aș vrea să nominalizez pe domnul Nicolae Bănescu, de la Giurgiu, care are o colecție foarte mare și foarte bogată. Apoi mai am colaboratori la București, pe domnul Gelu Petre, care este, din punctul meu de vedere, un fenomen pe ce înseamnă electronice. Domnul Nicu Popescu, de la București, domnul Ivanciu, de la Brăila, domnul Popoaică Nicușor, tot de la Brăila, dommul Florin Gușu, din Siret, care are un muzeu deosebit al radioului. Deci apelez și la prieteni cu care se poate termina de restaurat și reparat un radio’, a menționat Constantin Luchian.
Aparatele de radio pe care acesta le are în colecție au și o valoare în bani, dar cea sentimentală este incomensurabilă.
‘Am văzut aparate de radio pe care eu le am și eu în colecție și care se vând de la două-trei mii de euro bucata în sus. Dar eu nu vând! Prefer să le las familiei sau în comunitate. De cumpărat, cumpăr’, spune categoric colecționarul.
La inițiativa unui prieten, Vasile Panaite, și cu sprijinul muzeografului Lucian Uță, cele mai importante aparate de radio din colecția sa pot fi admirate, acum, în cadrul unei expoziții tematice, în premieră pentru județul Neamț, organizată la Muzeul de Istorie și Etnografie Piatra-Neamț și intitulată sugestiv ‘Radioul. O poveste fără sfârșit. Colecția Constantin Luchian’.
‘Eu am meritul că am aparatele, dar domnul Lucian Uță a avut un impact extraordinar. Am plâns când am văzut cum a făcut expoziția. A muncit extraordinar de mult, cu pasiune’, a spus, vizibil emoționat, Constantin Luchian.
Unde vrea să se oprească din acest drum început în urmă cu mai bine de 25 de ani?
‘Îmi ia foarte mult timp din preocuparea mea și eu aș vrea să mă gândesc la altceva, acum: la ce se întâmplă după ce trecem din viața aceasta. Adică să ne pregătim pentru o altă entitate. Și, din păcate, pasiunea asta îmi răpește mult timp, îmi fac cumva mea culpa. Dar am găsit în Biblie un pasaj care m-a încurajat puțin: Înțeleptul Solomon, în Eclesiastul, la capitolul 9 spune așa la versetul 10: ‘Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în locuința morților în care mergi nu mai este nici lucrare, nici islaz, nici știință, nici înțelepciune’. Cumva versetul ăsta m-a făcut să zic: stai că totuși merită să mai fac câte ceva’.
Din ‘zestrea’ colecționarului nemțean mai fac parte și patefoane, gramofoane și pick-up-uri cu valoare istorică.
Foto: GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
