in ,

REPORTAJ Pe acoperișul Bihorului, un om și-a sărbătorit ziua vopsind crucea eroilor și legând un tricolor în bătaia vântului

REPORTAJ Pe acoperișul Bihorului, un om și-a sărbătorit ziua vopsind crucea eroilor și legând un tricolor în bătaia vântului

În dimineața de joi, 25 iunie, cu doar o zi înainte de Ziua Drapelului Național, doi oameni, soț și soție, au pornit din Poiana de Vașcău spre cel mai înalt vârf al Munților Apuseni. Nu pentru o excursie și nici pentru o aniversare obișnuită. În rucsac aveau o cutie de vopsea, pensule, tămâie, panglici tricolore și un mic steag românesc.

După cinci ore și jumătate de urcuș, Dan și Mariana Poinar au ajuns pe Vârful Bihorul, la 1.849 de metri altitudine, acolo unde, încă din 2007, veghează o cruce metalică ridicată de militarii Batalionului 26 Vânători de Munte ‘Avram Iancu’ din Brad, în memoria eroilor români, cunoscuți și necunoscuți, căzuți la datorie.


Foto: (c) Dan Poinar 


Crucea purta urmele anilor petrecuți în bătaia vântului, a zăpezilor și a ploilor de pe crestele Apusenilor. Fusese vopsită ultima dată în urmă cu aproape două decenii.

‘Am considerat că ar trebui vopsită’, spune simplu Dan Poinar.


Foto: (c) Dan Poinar 


Cu ajutorul unei scări împrumutate de oamenii de la releul aflat pe vârf, acesta a urcat treaptă cu treaptă și a acoperit metalul cu o vopsea specială, care este în același timp grund, protecție anticorozivă și strat final argintiu metalizat. Alături, soția sa, Mariana, l-a ajutat la pregătiri și la împodobirea crucii cu panglici tricolore.

La final, cei doi au legat de cruce un mic steag al României, lăsat să fluture în vântul puternic al muntelui.


Foto: (c) Dan Poinar 


Au încercat să aprindă și lumânări pentru eroi, însă vântul potrivnic nu le-a permis. Au reușit însă să aprindă tămâia și au rostit împreună o rugăciune.

‘Am spus un ‘Tatăl nostru’ și ne-am rugat pentru toți cei care s-au jertfit pentru neam și pentru țară’, povestește el.


Foto: (c) Dan Poinar 


Gestul are însă o poveste mai adâncă decât simpla întreținere a unui monument. Cu doar două zile înainte, pe 23 iunie, Dan Poinar împlinise 65 de ani.

‘Puteam să adun prietenii la o masă festivă, să sărbătorim. Dar mi-am dorit să fac ceva pentru mine, ceva care să mă reprezinte. Și am zis: mă duc să vopsesc crucea de pe Bihorul’.


Foto: (c) Dan Poinar 


Munții aceștia îi sunt familiari încă din copilărie. Mama lui s-a născut în Poiana de Vașcău, iar locurile acestea au rămas pentru el ‘ograda copilăriei’, așa cum spune zâmbind. ‘Aici ne jucam când eram mici. Pentru mine a fost și un fel de întoarcere acasă.’

Momentul a purtat și alte semnificații. Urcarea a avut loc în preajma aniversării nașterii lui Avram Iancu, al cărui nume îl purta batalionul care a ridicat crucea, dar și în ajunul Zilei Drapelului Național.


Foto: (c) Dan Poinar 


‘După ce am terminat de vopsit, am pus steagul și panglica tricoloră pe cruce. Sigur că gestul este legat și de Ziua Drapelului. Are legătură cu eroii, cu neamul și cu țara’.

Pentru Dan Poinar, însă, astfel de gesturi nu sunt excepții, ci continuitatea unei misiuni asumate de zeci de ani. Colonel în rezervă al Armatei Române, cu liceu militar, școală militară, studii superioare, el conduce de un sfert de secol Filiala Județeană Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor ‘Regina Maria’, fiind și membru al Biroului Executiv Central al organizației.


Foto: (c) Dan Poinar 


‘Tot ce am făcut pentru eroii neamului am făcut pentru că așa am simțit. Nu pentru imagine și nu pentru a impresiona pe cineva’, spune el.

Poate tocmai de aceea gesturile sale reușesc să emoționeze.


Foto: (c) Dan Poinar 


La sfârșitul lunii mai, la ceremonia dedicată veteranilor de război desfășurată la cimitirul militar românesc din Zvolen, în Slovacia, Dan Poinar a dus un săculeț confecționat din panglică tricoloră și umplut cu pământ românesc, care a fost vărsat în mormântul unui soldat necunoscut.

‘A plâns până și garda de onoare’, își amintește el.

După coborârea de pe Bihorul, drumul i-a purtat spre Arieșeni, unde un grup de 70 de copii aflați într-o tabără au ascultat povestea zilei petrecute pe munte. Le-a vorbit despre cruce, despre steag și despre eroi. Copiii au rămas în jurul lui și au ascultat în liniște.


Foto: (c) Dan Poinar 


Poate că acesta este, până la urmă, rostul unor asemenea gesturi simple: să lase mai departe o poveste, o amintire și o lecție despre recunoștință.

Iar undeva, la 1.849 de metri altitudine, pe acoperișul Bihorului, o cruce strălucește din nou în soare, iar un mic tricolor continuă să fluture în bătaia vântului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela

Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela

Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan

Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan