La marginea satului Nușfalău, în județul Sălaj, zidurile Castelului Bánffy păstrează încă ecoul unei epoci în care reședințele nobiliare din Transilvania erau adevărate lumi în miniatură.
Ridicat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, peste o veche proprietate a familiei Bánffy, castelul a fost, vreme de generații, un univers aproape autonom, ‘un sat în interiorul satului’, așa cum îl descriu localnicii.
Astăzi, după ani în care clădirea a purtat urmele degradării și ale schimbărilor succesive de destinație, Castelul Bánffy din Nușfalău își redeschide porțile pentru vizitatori. Restaurarea sa, realizată în cadrul Programului România Atractivă, prin finanțare PNRR, readuce în circuitul turistic unul dintre importantele obiective de patrimoniu ale județului Sălaj.
O legendă transmisă din generație în generație explică și originea unei denumiri neoficiale păstrate până astăzi de săteni. Se spune că, în urmă cu aproximativ două secole, în timpul unei plimbări cu Albert Bánffy, unul dintre prietenii acestuia ar fi trecut pe malul opus al râului Barcău și, văzând stufărișul foarte des, ca o adevărată junglă, l-ar fi întrebat în glumă pe baron: ‘Ce-i aici? Brazilia?’. Vorba a rămas, iar astăzi localnicii numesc ‘Brazilia’ partea de la nord de Barcău, în timp ce satul se află pe malul sudic.
Istoria castelului este strâns legată de familia Bánffy, una dintre familiile nobiliare importante ale Transilvaniei, care a deținut și castelele de la Răscruci și Bonțida, din județul Cluj, dar și Palatul Bánffy din Cluj Napoca.
‘Dacă mergem puțin în trecut, castelul din Nușfalău a aparținut aceleiași familii Bánffy care deținea castelele din Răscruci și Bonțida, din județul Cluj și Palatul Bánffy din Cluj Napoca. Familia deținea terenuri în Nușfalău încă din 1372’, a declarat pentru AGERPRES Szőnyi Levente, preotul reformat din Nușfalău.
Potrivit acestuia, istoria reședinței actuale este legată de György Bánffy și soția sa, Zsuzsanna Wesselényi, provenită din familia Wesselényi de la Jibou.
‘La sfârșitul secolului XVIII, György Bánffy s-a căsătorit cu Zsuzsanna, fratele baronului Wesselényi Miklos din Jibou. Nepotul lor, Albert Bánffy, a fost prefect al comitetului Crasna și a locuit la Nușfalău în perioada Revoluției de la 1848. El a avut doi fii: Adam, ce a moștenit castelul din Răscruci și György, ce a primit castelul din Nușfalău și Palatul din Cluj Napoca. Deoarece György nu a avut urmași băieți, ci doar două fete, castelul din Nușfalău a ajuns la fiul lui Adam, Albert Bánffy’, a explicat preotul reformat.
Data exactă a ridicării actualului castel nu este cunoscută. Un reper important îl reprezintă însă urna barocă târzie de pe poarta reședinței, decorată cu reprezentările blazoanelor celor două familii – grifonul cu sabie și sirena. Aceste elemente susțin ipoteza că György Bánffy și Zsuzsanna Wesselényi au edificat reședința barocă cel mai probabil după căsătoria lor din 1764.
În perioada de glorie, domeniul Bánffy nu însemna doar castelul propriu-zis. Ansamblul avea caracterul unei mici lumi autonome, cu spații de locuire, grădini și dependințe, iar viața din interiorul proprietății se desfășura aproape independent de restul localității.
Inventarul din 1887 oferă o imagine asupra fastului de odinioară. La etaj, spațiul reprezentativ central era ocupat de salonul mare, flancat de sufragerie și de așa-numitul salon al bărbatului, respectiv camera de biliard. Pe pereți se afla o galerie de portrete ale foștilor proprietari și ale strămoșilor acestora, iar salonul cu pian completa atmosfera unei reședințe în care cultura și muzica ocupau un loc important. Un alt element remarcabil era biblioteca. Sursele literar-istorice locale menționează existența unei colecții de aproximativ 2.000 de volume, între care se aflau și titluri rare. În sala cu pian, potrivit tradiției locale, baronul Bánffy György ar fi compus unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, intitulat ‘Kéknefelejcs’.
Și exteriorul reședinței era pe măsura statutului familiei. Curtea fusese amenajată ca parc la sfârșitul secolului al XVIII-lea, după modelul grădinilor engleze, iar arboretumul cuprindea specii valoroase de arbori provenite din Asia de Est.
În 1936, Albert Bánffy a vândut castelul Bisericii Reformate din Nușfalău. Decizia a venit în contextul dificultăților de întreținere a proprietăților, accentuate după reforma agrară din 1921.
‘În contextul reformei agrare din 1921, lui Albert i-a fost foarte greu să întrețină și castelul din Răscruci, și pe cel din Nușfalău, astfel încât pe ultimul l-a vândut, în 1936, Bisericii Reformate din localitate’, a spus Szőnyi Levente.
Povestea cumpărării este și ea una care a rămas în memoria comunității.
‘Se spune că la vremea respectivă mai multe familii din sat și-au vândut animalele – porci, viței – pentru a dona banii Bisericii Reformate, pentru cumpărarea castelului’, a relatat preotul.
După cumpărare, reședința nobiliară a primit o nouă viață. A devenit casă de cultură și cinema, fiind unul dintre locurile frecventate de tinerii din sat. După cel de-al Doilea Război Mondial, aici au funcționat, succesiv, o maternitate, un cabinet medical și o școală specială pentru copii cu dizabilități. În 1948, castelul a fost naționalizat.
‘Biserica l-a deținut doar până în 1948, când a fost naționalizat și, de-a lungul vremii, a fost folosit ca centru medical și centru pentru copii cu dizabilități. Biserica l-a redobândit în 2008, într-o stare foarte degradată’, a precizat Szőnyi Levente.
Pentru comunitatea din Nușfalău, restaurarea castelului a fost un proiect așteptat ani la rând. Redobândit de Biserica Reformată în 2008, monumentul a avut nevoie de o intervenție amplă pentru a putea fi din nou deschis publicului.
‘Am așteptat 20 de ani ca să putem restaura acest castel și iată că abia acum am reușit. În 2023 am câștigat o finanțare de 1,4 milioane de euro, prin Programul România Atractivă, circuitul Curiilor, finanțat prin PNRR. În 2025 au început efectiv lucrările și le-am terminat acum, în august, în timp record, în doar 16 luni’, a precizat preotul reformat din Nușfalău.
Restaurarea nu înseamnă doar recuperarea unei clădiri istorice, ci și reintegrarea acesteia în viața comunității și în circuitul turistic.
‘Castelul este acum redat în circuitul turistic. Avem aici o expoziție de etnografie, cu piese de peste 100 de ani vechime, un spațiu dedicat familiei Bánffy, cu un pian și un birou, pentru că Gheorghe Bánffy a fost muzician și compozitor. De asemenea, mai avem o expoziție de pictură și o expoziție dedicată poetului maghiar Arany János, originar din Nușfalău. La subsol, în beciurile castelului, este o expoziție de viticultură’, a explicat Szőnyi Levente.
Pentru localnici, redeschiderea monumentului are o valoare care depășește dimensiunea turistică.
‘Reabilitarea castelului este o mare bucurie, nu doar pentru maghiarii din zonă, ci pentru întreaga comunitate și chiar pentru întreg județul, deoarece este singurul castel refăcut integral’, a afirmat preotul.
Proiectul a beneficiat nu doar de finanțarea prin PNRR, ci și de sprijinul Guvernului Ungariei.
‘Este un proiect finanțat prin PNRR, dar și de către guvernul maghiar, care a contribuit cu 400.000 de euro. În total, costurile de restaurare au fost de peste două milioane de euro’, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul comunei Nușfalău, Fórizs László.
Astăzi, Castelul Bánffy nu mai are fastul de altădată, iar urmele deceniilor în care clădirea a avut funcțiuni dintre cele mai diverse fac încă parte din povestea sa. Însă tocmai această succesiune de vieți îi conferă o identitate aparte.
‘Restaurarea Castelului Bánffy din Nușfalău este un moment important pentru patrimoniul cultural al județului Sălaj. Din perspectiva Direcției Județene pentru Cultură, apreciem în mod deosebit faptul că intervenția a urmărit recuperarea și punerea în valoare a unui monument istoric, cu respectarea exigențelor specifice unei astfel de lucrări. O restaurare de asemenea anvergură presupune nu doar resurse financiare, ci și cercetare, competență profesională, responsabilitate și, nu în ultimul rând, răbdare. Faptul că acest proiect a fost dus la bun sfârșit demonstrează ce poate fi realizat atunci când proprietarul, specialiștii, autoritățile și comunitatea lucrează în aceeași direcție. Pentru Sălaj, fiecare monument recuperat înseamnă o parte de memorie salvată. Dar restaurarea nu trebuie să fie punctul final. Castelul Bánffy trebuie să devină un spațiu viu, deschis culturii, comunității și publicului, iar experiența de la Nușfalău poate constitui un model și un punct de plecare pentru o abordare mai amplă a patrimoniului construit din județul nostru’, precizează, la rândul ei, Doina Cociș, directorul Direcției de Cultură Sălaj.
Din vechea reședință nobiliară au rămas poveștile familiei Bánffy, legenda ‘Braziliei’, memoria bibliotecii cu mii de volume, salonul cu pian și parcul de odinioară. Lor li se adaugă, acum, expozițiile care încearcă să lege istoria castelului de istoria comunității.
După o perioadă îndelungată în care zidurile au fost martorii degradării și uitării, castelul are din nou un rol public. Porțile sale sunt deschise vizitatorilor de marți până sâmbătă, iar turiștii pot beneficia și de ghidaj.
Într-un sat în care partea de dincolo de Barcău este încă numită ‘Brazilia’, Castelul Bánffy reînvie astfel nu doar ca monument al unei epoci nobiliare apuse, ci și ca loc în care memoria locală, patrimoniul și viața comunității se întâlnesc din nou.
