Cea de-a doua ediție a Festivalului ‘PreHistoria’, organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 – 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani.
Festivalul ‘PreHistoria’ permite să retrăim cotidianul comunităților neolitice din Banat, să înțelegem, prin mijloace moderne, tehnologiile și modul de viață al oamenilor preistorici, spiritualitatea și divinitățile cărora le aduceau ofrande, transformând trecutul îndepărtat într-o experiență palpabilă și asimilabilă.
Pentru cei care vor veni aici, în acest weekend, sunt pregătite ateliere de arheologie experimentală, tehnici de cioplire și șlefuire a pietrei și osului, prelucrarea blănurilor și pieilor de animale, ateliere de ceramică, arta țesutului incipient la război vertical.
Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
Nu va fi uitată bucătăria Neoliticului, după care ‘războinicii’ vor afla date despre utilizarea arcului și a săgeților cu vârf din silex și corn de cerb.
Va urma o incursiune în fascinanta lume a culesului din natură, se va vorbi despre tatuajul în preistorie.
Dr. Dan Leopold Ciobotaru, specialist în arheologie preistorică și fost director al Muzeului Național al Banatului din Timișoara, explică importanța zecilor de exponate ale muzeului deschis în sanctuarul de la Parța.
Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
‘Sanctuarul de la Parța este un reper pentru spiritualitatea europeană preistorică, foarte multe publicații de specialitate internaționale menționându-l în acest sens. Sanctuarul se aseamănă foarte mult cu o casă tradițională de pământ din Banat, întrucât în zonă nu era mult lemn pentru construcții. Dimensiunea este de 10-16 metri lățime și cam 11 metri lungime. Era o casă care avea un acoperiș din material organic, din stuf, și în interior avea mai multe încăperi, una principală, în față, destinată statuii sacre, duble – ‘Marea Mamă și Taurul’, iar în spate erau încăperi în care se prelucra hrana și se confecționau pânze la un război de țesut, lucruri care erau legate de cultul și de obiceiurile lor. Cel mai probabil, aveau un ritual zilnic de a hrăni statuia, de a o înveșmânta, așa cum și noi avem, azi, sărbători, când comunitatea se implică mai mult’, a precizat pentru AGERPRES, arheologul Dan Leopold Ciobotaru.
Statuia ‘Marea Mamă și Taurul’, atracția principală a cercetătorilor în preistorie dar și a vizitatorilor, reprezintă, alegoric, fertilitatea familiei, un simbol protector al casei, raportându-ne la acele timpuri, după cum detaliază arheologul MNB.
Speranța de viață era în jur de 33 de ani, foarte mulți copii mureau la naștere și de aceea, părinții aveau mulți prunci, pentru a avea și urmași supraviețuitori.
Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
‘Taurul era un simbol al fertilității și al puterii, alături de care stătea mama, transfigurată aici în vită, animal sacru în acele vremi, divinizat de comunitate. Aceste măști (de bovine, n.r.) ne arată cum începe religia, cum încep credințele, și asta este unul din primele și cele mai bune elemente de a vedea cum începe în Europa spiritualitatea, odată cu neoliticul, care aduce, de fapt, o lume care seamănă cu un sat de acum 100 de ani’, a mai punctat arheologul Dan Leopold Ciobotaru.
În sanctuar întâlnim și un calendar solar, dar și vestigii care ne descoperă cum trăiau, cu ce se hrăneau acei oameni: mâncau mai ales terci din cereale, făceau bere ușor alcoolizată, mâncau și animale, ovine, bovine.
Sanctuarul se presupune că a dispărut prin incendiere intenționată, în fața agresiunilor venite din partea unor populații atacatoare.
Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
‘Prin neoliticul mijlociu se termină cu zona sanctuarului, populația abandonează în momentul acela așezarea, sanctuarul este distrus intenționat, ars, zidurile se prăbușesc spre interior, acoperite cu un strat de lut care sigilează puterea spirituală a templului în fața grupurilor atacatoare. Aici, viața se încheie probabil destul de violent, brusc, casele sunt asediate odată cu sanctuarul, pentru că fiind foarte apropiate ard împreună și viața capătă o altă formă. Neoliticul târziu își începe activitatea pe telul alăturat, probabil e legat și de modul în care apa merge în jurul acestor așezări’, arată Dan Leopold Ciobotaru.
Marc Frâncu, profesor universitar la Facultatea de Informatică a Universității de Vest din Timișoara, evidențiază, la rândul său, că la Parța avem unul dintre puținele sanctuare din România care au fost studiate din neolitic și care are legătură cu mișcarea Soarelui.
‘Sanctuarul a fost construit astfel încât în două perioade de an, în jurul echinocțiilor din septembrie și martie, lumina Soarelui la apus intră prin fereastra vestică și iluminează statuia dublă a Taurului. Orientarea a fost aleasă intenționat, demonstrează faptul că strămoșii noștri de aici au avut cunoștință despre stele, au știut să se orienteze după astre și pentru ei soarele avea un rol atât de important încât au surprins iluminarea în aceste momente cheie într-un ritual al fertilității și fecundității. La echinocții, soarele marchează două momente importante, primăvara – începutul sezonului agricol, iar toamna, începutul sezonului rece, venirea iernii, a frigului. Acea fosă a fost intenționat astfel creată, încât să dirijeze lumina la momentele acestea spre Taur, simbolul ceresc al zeilor, Zeus a fost reprezentat tot ca un taur. Neoliticii citeau mersul stelelor nu doar pentru momentele prielnice agriculturii, ci și ca să se orienteze, pe exemplu, pe apă, în păduri’, a explicat Marc Frânc, pentru AGERPRES.
Foto: (c) Otilia Halunga / AGERPRES
Mesajul acestui festival ‘PreHistoria’ este, potrivit universitarului Marc Frânc, că pentru a avea o vedere completă asupra vieții oamenilor din neolitic, trebuie să privim și în sus, nu doar în jos.
În acest weekend, la Parța vor ajunge sute de vizitatori de toate vârstele, așa cum deja comunitatea locală este obișnuită, în ultimii trei ani, de când s-a deschis Punctul Muzeal al Sanctuarului Neolitic, din subordinea MNB.
