Sătenii din comuna vâlceană Câineni și-au deschis din nou larg porțile gospodăriilor, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru publicul iubitor de cultură, în cadrul evenimentului ”Acasă – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești”, un demers unic ajuns la cea de-a patra ediție, ce invită la redescoperirea patrimoniului rural construit.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Evenimentul a reunit pentru două zile zeci de artiști vizuali, scriitori și muzicieni români care, prin expozițiile de artă, serile literare și concertele pe care le-au organizat în curțile și în casele vechi ale unor localnici, dar și în alte clădiri publice vitale pentru comunitate, au transformat mica așezare rurală montană din Țara Loviștei, ținut de legendă al Vâlcii, într-un muzeu viu, în care arhitectura tradițională și arta contemporană s-au împletit armonios.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Inițiativa aparține soților Carmen și Liviu Hopârtean, români stabiliți la Bruxelles, care și-au dorit ca astfel să readucă în atenție satul românesc, cu valorile și tradițiile lui.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
”Am pornit acest proiect în pandemie. Am început să scriu povești în pandemie. Aceste povești erau în mod deosebit din zona aceasta, din Greblești. Le citeam mamei în fiecare seară, pentru că mama era în România, eu eram la Bruxelles și, astfel, țineam o legătură, pentru că stăteam în casă, o legătură permanentă, și pe ea o bucurau aceste amintiri. TVR Internaţional, pentru că am pus o poveste pe Facebook, mi-a propus la un moment dat să le preia în fiecare seară și să facă mici videoclipuri cu ele. Au fost timp de o lună difuzate pe pagina de Facebook a postului TVR Internaţional și, după toată această efervescență în jurul poveștilor pe care le-am scris, mi-am zis că trebuie să ne întoarcem acolo. Și iată-ne aici, într-o casă minunată pe care am restaurat-o”, povestește Carmen Hopârtean.
Casa despre care vorbește este chiar locuința bunicilor materni, unde și-a petrecut multe vacanțe în copilărie și care a devenit unul dintre primele spații expoziționale din Greblești, după ce a fost restaurată cu grijă în forma autentică.
”Am zis să fim exemplu pentru ceilalți, pentru că ideea era de păstrare a acestui patrimoniu rural construit. Am început în galeria din beci, cu o expoziție a pictorului Nicolae Groza, care este foarte cunoscut și un pictor celebru în Belgia, dar și în România. Iar după aceea am lărgit aceste expoziții împreună cu un grup de prieteni, de rude, cu un grup de pasionați ai artei și îndrăgostiți de satul lor natal”, a adăugat inițiatoarea proiectului ”Acasă”.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
De la o ediție la alta, numărul localnicilor implicați în proiect a crescut, astfel că anul acesta au fost 12 gospodării care și-au deschis porțile pentru public și au găzduit activități care să pună în valoare bogăția arhitecturală rurală.
”Ideea acestui proiect a plecat de la faptul că putem merge în lumea întreagă și să vedem lucruri minunate care se întâmplă, dar uităm că aici, la fiecare dintre noi, avem minuni pe care strămoșii, pe care moșii noștri le-au făcut. Oamenii cred că, dacă radem tot, dărâmăm casele vechi și construim o vilă nouă, este mult mai simplu și mult mai frumos . Poate… Eu nu judec, dar când îi vedem pe cei care vin și se luminează la față și spun că aici e paradisul, mă gândesc că poți să construiești cele mai frumoase construcții în Dubai, în Miami, în Honolulu sau oriunde altundeva și nu se compară cu ceea ce vedem aici. Sunt lucruri care au fost făcute de mâna omului, iar noi nu am făcut altceva decât să dăm o culoare, să curățăm și să redăm acestor construcții vechi strălucirea de acum mai bine de 150 de ani”, a precizat și Liviu Hopârtean.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Un moment important al ediției din acest an a fost dedicat pictoriței Cecilia Cuțescu-Storck, artistă originară din această zonă, cu o puternică influență în viața culturală din perioada interbelică și prima femeie profesor de artă din Europa. Ea a fost omagiată de comunitate prin dezvelirea unui bust realizat de sculptorul Sergiu Săliște.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
”Ne-am gândit de la început la Cecilia Cuțescu-Storck, pentru că ea s-a născut în Câineni și este una dintre personalitățile cele mai importante din arta românească modernă. Vom continua și cu alți oameni importanți. Anul viitor, vom omagia personalitatea lui Doru Moțoc, care, la fel, este născut în această comună. Eu cred că, scormonind mai adânc în trecutul acestor locuri, vom descoperi că sunt foarte multe persoane importante născute aici și care merită să se reîntoarcă acasă. Poate că în felul acesta vom motiva pe cei care au plecat definitiv să revină și să nu uite de casele acestea în care noi expunem, care sunt părăsite, uitate și neiubite. Nu este o sărbătoare populară ceea ce facem noi, dar este un semnal, care sperăm noi că se amplifică și se transmite în toate comunitățile rurale din România, pentru că avem nevoie de astfel de semnale pentru a ne reîntoarce la valorile noastre tradiționale”, a spus vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, Gheorghe Dican, prezent la eveniment.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Printre artiștii care au expus anul acesta în casele din Greblești s-au aflat Carmen Poenaru, Lucian Binder, Ciprian Muntiu, Gheorghe Dican, Angela Tomaselli, Sorin Dumitrescu Mihăești, Mihaela Tătulescu, Radu Târnovean, Alida Velea, Carmen Chițan, Teo Târnovean, Mălina Turmacu, Laura Stoian, alături de iconari din grupul Eikona, Costel Țanea și familia Filigean.
Serile literare au fost animate de scriitorii Florentin Sorescu, Artema Burneci, Ana Andreescu, Ion Predescu, Elena Dican, Andreea Ionescu și Carmen Drăghici Hopârtean.
Evenimentul ”Acasă – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești” este organizat de Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română din Bruxelles, în parteneriat cu autoritățile locale din Câineni și UAP.


