Într-o sală luminoasă din Centrul de Tineret Focșani, tabla cu cele 64 de pătrate a devenit mai mult decât un spațiu de confruntare între piese albe și negre. Pentru câteva ore, copiii și adolescenții veniți aici învață nu doar deschideri, tactici sau finaluri de partidă, ci răbdarea, respectul față de adversar și asumarea propriilor decizii. Iar omul care încearcă să le transmită toate acestea este italianul Claudio Fusi, fost instructor național de șah în Italia, stabilit acum în România.
Proiectul ‘Fă prima mutare’, derulat de Asociația Ochi Curioși în parteneriat cu Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, și-a propus să transforme șahul într-un instrument de educație și dezvoltare personală. După prima întâlnire, organizatorii au decis continuarea activităților, pe fondul interesului manifestat de participanți.
Iar activitățile nu ar fi posibile fără Claudio, care vorbește despre șah cu aceeași pasiune cu care vorbește despre educație. Deși este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul șahului, Fusi spune că primul sport care i-a marcat tinerețea a fost ciclismul. Drumul către șah a venit mai târziu, dar avea să îl definească cumva.
‘Inițial am practicat ciclism. Dar ciclismul e un sport pentru care nu poți merge la sală seara, te antrenezi în aer liber, cât e lumină afară. Mi-a plăcut întotdeauna șahul, încă de tânăr. Deși am ajuns târziu la acest sport, am jucat până la un anumit nivel, am participat la multe competiții naționale și am avut numeroase succese, dar le-aș numi mai degrabă satisfacții. Dincolo de jocul în sine, am insistat foarte mult pe partea de instrucție în acest sport. În Italia am reușit performanța de a introduce șahul într-o școală ca materie obligatorie, o oră pe săptămână, conform directivelor Comisiei Europene. Înțeleg că școala a păstrat această materie în curricula sa până astăzi. De altfel, intenționez, împreună cu asociația cu care colaborez, să facem demersuri asemănătoare și pentru România. Ne-am propus, de asemenea, să facem și schimburi de experiență între copii din Como, zona de unde provin, și copii din Vrancea, care vor avea posibilitatea să vadă astfel și o altă filosofie de joc’, a declarat, pentru AGERPRES, Claudio Fusi.
Experiența acumulată în Italia l-a convins că beneficiile șahului depășesc cu mult performanța sportivă. Spune că a văzut cu ochii lui cum jocul influențează felul în care copiii înțeleg disciplinele exacte. ‘Chiar și profesorii spuneau că se văd diferențele la clasă atunci când explicau anumite noțiuni, mai ales de matematică, geometrie, pe care elevii care practicau șah le înțelegeau mai bine’, adaugă el.
Pentru Claudio Fusi, valoarea șahului nu stă însă doar în dezvoltarea capacităților intelectuale, ci și în lecțiile de viață pe care le oferă. Fiecare partidă devine un exercițiu de responsabilitate, respect și autocontrol.
‘Îmi place foarte mult cultura șahului. Există acest respect între adversari, care își strâng mâna înainte să înceapă, își strâng mâna la final. Dacă trebuie să fac o derogare, solicit derogarea, dar trebuie să o acord și eu. Și apoi e și chestiunea de responsabilizare. Eu, dacă fac o mutare, sunt responsabil pentru acea mutare și trebuie să accept consecințele, spre deosebire de modul în care se întâmplă lucrurile în vremurile acestea, când mereu vina pentru tot ce ni se întâmplă e a celorlalți. Până și modul în care accepți înfrângerea se studiază. Totul ține de educație. Acest sport îți dezvoltă foarte mult personalitatea. Te învață cum să înfrunți anumite realități ale vieții, dincolo de simpla partidă de șah, cum să îți asumi responsabilitatea pentru fiecare mutare pe care o faci. Șahul îți dă siguranță pe termen lung. Te poate învăța chiar și să îți cunoști adversarul, din punct de vedere psihologic. Până și mutarea cu care începe jocul de șah poate spune ceva despre adversarul tău, modul în care acesta riscă sau nu. Există multe persoane care sunt foarte bune în a juca șah, dar nu reușesc să facă performanță’, explică instructorul italian.
Stabilit în România după retragerea din activitate, profesorul spune că a găsit aici un ritm de viață diferit de cel al sportului de performanță occidental, unul care îi permite să își cultive în continuare cele trei mari pasiuni.
‘Acum sunt pensionar și m-am retras, împreună cu soția mea, care e româncă, în Vrancea. Dar cultiv încă și cele trei pasiuni ale mele, ciclismul, șahul și caligrafia. Merg foarte mult cu bicicleta. Există acest mod de a practica ciclismul mult mai liniștit aici. În sportul de performanță italian contează cel mai mult să câștigi. Cred că sunt astăzi anumite sporturi care au depășit un anumit concept sportiv și au devenit o afacere. Eu sunt pentru un sport adevărat, de bază. De aceea îmi place România, unde nu există această competiție acerbă. Și văd acest lucru mai ales când merg cu bicicleta. Facem anumite trasee, ne oprim să vizităm un loc sau altul, să bem o cafea, astfel adevărata provocare este să vezi un mausoleu, o mănăstire, să admiri peisaje și mai puțin competiția în sine. La final, îți dai seama că ai parcurs zeci de kilometri fără să realizezi acest lucru’, spune Claudio Fusi.
La Centrul de Tineret, organizatorii spun că tocmai această abordare îi atrage pe copii. Accentul nu cade exclusiv pe competiție, ci pe dezvoltarea personală și pe relațiile create în jurul tablei de șah.
‘Prin acest proiect ne-am propus ca tinerii să descopere că șahul este mai mult decât un sport. Îi ajută foarte mult să își dezvolte răbdarea, concentrarea, gândirea strategică. Aici, la Centrul pentru Tineret ne-am gândit să creăm un spațiu sigur, liniștit, în care ei să se simtă confortabil și să facă ceea ce le place. Pe copii îi atrage acest lucru, dar cred că și metodele lui Claudio de a le explica sunt foarte interesante. Ei se simt bine aici. Pentru că, în afară de faptul că jucăm șah, noi creăm aici prietenii, socializăm unii cu ceilalți, venim și cu alte idei, promovăm și voluntariatul’, a declarat Orania Zdrincu, consilier în cadrul Centrului de Tineret din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea.
Același lucru îl remarcă și Simona Stanciu, reprezentanta Asociației Ochi Curioși, care spune că proiectul a pornit din dorința de a crea o comunitate în jurul șahului.
‘Am început să ne întâlnim de drag. Știam că șahul nu e un simplu joc, în spatele lui este o întreagă psihologie. Se pot crea relații de respect, prietenie și colaborare. Nu sunt o jucătoare de șah, dar știu care este emoția din spatele jocului și asta mi-am dorit să ne unească și să ne aducă aici, împreună. Participanții sunt de la opt până la 18 ani în acest moment. Vin atât din Focșani, cât și din apropierea Focșaniului și din alte localități, în medie aproximativ 15 persoane la fiecare întâlnire. Suntem la început de drum, dar vedem mereu oameni noi care vin, nu neapărat copii înscriși în clubul de șah. Sunt amatori, copii care participă la turnee, de diferite niveluri, iar ceea ce mie îmi place, personal, este faptul că învățăm mereu unii de la alții’, a relatat Simona Stanciu.
La mesele de joc, fiecare participant are propria poveste.
Pentru Maria Cristina Bouroș, în vârstă de 18 ani, șahul este legătura cu copilăria și cu timpul petrecut alături de familie.
‘Am început să joc șah de mică, de când aveam opt ani, în familie, cu fratele și bunicul meu. Astăzi am 18 ani, iar șahul îmi amintește de copilărie. Practic șahul doar de plăcere. La centru petrec cam trei-patru ore pe săptămână jucând șah. Mă simt foarte bine, îmi place atmosfera, liniștea, faptul că am învățat foarte multe lucruri noi’, spune tânăra.
Pentru Tudor Ioan, în vârstă de 17 ani, ambiția de a-și învinge tatăl la șah s-a transformat într-o pasiune.
‘Pe la 6-7 ani jucam șah cu tata și mereu mă bătea. Mai târziu, când am crescut, mi-am spus că nu are cum să mă bată tata mereu la șah. Și chiar dacă au trecut vreo zece ani, am început să învăț șah. Practic șahul de puțin timp, dar pot spune că a devenit o pasiune. Am învățat deja lucrurile de bază și încerc să îmi consolidez cunoștințele. Și am reușit deja să îl bat pe tata de două ori la șah’, spune, zâmbind, adolescentul.
Cel mai tânăr dintre participanții intervievați, Mihai Oțelea Antonesi, în vârstă de 11 ani, practică deja șahul de performanță.
‘Practic șahul de circa trei ani, ca sport de performanță. Tatăl meu a fost primul care m-a îndrumat către acest sport, după ce am jucat împreună o partidă. A considerat că am talent. Îmi place șahul pentru că este sportul minții, chiar dacă foarte puțini dintre prietenii mei practică acest sport’, spune băiatul.
La finalul fiecărei întâlniri, piesele sunt așezate din nou în cutii, iar mesele rămân goale până la următoarea reuniune. Pentru Claudio Fusi, însă, adevărata partidă nu se joacă pe tablă, ci în felul în care fiecare copil pleacă acasă după câteva ore petrecute în jurul șahului: cu mai multă răbdare, cu mai mult respect pentru cel din față și, poate, cu mai multă încredere în propriile decizii.
Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
