La primele ore ale dimineții, ulițele din satul Bogza, comuna Sihlea, erau încă acoperite de bălți și noroi. În curțile oamenilor, urmele viiturii se vedeau peste tot: grădini îngropate sub mâl, mobilier scos la uscat și gospodari care încercau să salveze ce se mai putea salva după o noapte în care apa a intrat în zeci de locuințe.
Video: Dana Lepădatu/AGERPRES
Râul Slimnic, umflat de ploile abundente din ultimele zile, a ieșit din matcă și a inundat gospodării întregi, obligând zeci de oameni să-și părăsească locuințele în miez de noapte.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
Primarul comunei Sihlea, Radu Modreanu, spune că localnicii s-au confruntat și în trecut cu inundații, însă nimic comparabil cu ceea ce s-a întâmplat acum.
Video: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Am mai avut probleme și sâmbătă seara, când pârâul a avut un debit mare, dar l-am gestionat. Au mai fost probleme și la inundațiile din 2025, dar nu de dimensiunea acestora. Este probabil ca și construcția autostrăzii să fi dus la această situație. Apa a venit prea mare, a trecut orice închipuire. A fost foarte rău. Noi am avut informația că, din amonte, apa pârâului Slimnic venea foarte mare. Am venit la Bogza aseară, în jurul orei 17:00. Am așteptat viitura și am crezut la un moment dat că pericolul a trecut. Din păcate, la ora 21:30 a venit foarte tare viitura și atunci am fost nevoiți să evacuăm oamenii și să încercăm să luăm măsurile necesare la momentul respectiv. Au fost afectate, cu apă în curți, circa 80 de locuințe, iar 15 au avut și apă în casă. În total, circa 100 de persoane, dar astăzi toate s-au întors în locuințe. Din păcate, vorbim și de foarte mulți bătrâni, persoane singure’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Radu Modreanu.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
Printre cei mai afectați se numără și Călina Iosif, în vârstă de 68 de ani. Curtea îi este încă plină de mâl, iar pereții casei poartă urmele apei care a pătruns până la genunchi.
‘Au mai fost situații, dar nu ca acum. Acum se dărâmă pereții. Apa a intrat până la genunchi. Curtea e încă plină de mâl. Până nu se usucă în casă, nu pot să intru să fac ceva. Azi-noapte am fost în sat de-am dormit prin vecini, că domnul primar a zis: ‘Ieșiți afară de aici, că vă inundă, ieșiți mai repede’. Noi am plecat și când am venit dimineață am văzut dezastrul pe aici. Nenorocire! Am intrat prin toate camerele pe acolo și ce-am văzut nu mi-a plăcut, dar nu am ce să fac. Am salvat ceva, ceva, dar sunt toate pline de noroi’, spune femeia.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
Deși are copiii stabiliți la Brașov, nu ia în calcul să plece din gospodăria în care și-a petrecut viața.
‘Nu mai am pe nimeni, sunt singură aici, în sat. Am avut patru copii. Unul a murit acum câteva săptămâni, ceilalți sunt toți la Brașov, au familiile, afacerile lor acolo. O să vină băiatul, dar eu nu vreau să plec. Lângă mine, într-o parte mai e o femeie bătrână, în partea cealaltă o altă bătrână. O să fac și eu o odăiță colo și stau singură. Nu plec din casa mea, ferească Dumnezeu! A plecat băiatul meu la cimitir, eu nu plec din căsuța mea, cât o mai vrea Dumnezeu’, spune ea.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
În altă gospodărie, Maria Plugaru, în vârstă de 76 de ani, privește neputincioasă la apa care i-a invadat locuința. Copiii săi, între care unul lucrează la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sihlea, încearcă să recupereze bunurile care mai puteau fi salvate.
Pe lângă evacuarea apei, autoritățile trebuie să rezolve și problema alimentării cu apă potabilă, întrucât multe fântâni au fost contaminate.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Urmează să primim 1.000 de litri de apă potabilă de la un comerciant din Focșani. Voiam dimineață să achiziționăm de la primărie, dar m-a sunat domnul director și mi-a promis că îmi trimite. Apa din fântânile localnicilor nu mai este potabilă la acest moment și trebuie să sprijinim populația cu tot ce putem’, a precizat primarul.
În gospodăria familiei Zidaru, apa a pătruns în locuință până la aproximativ 30-40 de centimetri. Cei șapte membri ai familiei, dintre care trei copii și o persoană cu handicap, au fost nevoiți să se refugieze peste noapte la rude.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Apa ne-a intrat în casă. Am încercat să punem ceva la intrare, să oprim apa, dar degeaba… Am avut toată curtea plină de apă și casa. De 11 ani de când suntem aici, apa nu a intrat niciodată în casă. A mai venit în curte, dar niciodată nu a intrat în casă. Acum apa a venit prea mare. Nu ne-am așteptat. Am stat la fată până la 5 dimineața. Domnul primar ne-a scos de aici. A venit cu un utilaj, l-a luat pe soțul meu, care e cu handicap, are piciorul tăiat. Ne-a propus să ne ducem la cămin, dar am fost la fata noastră, tot aici în comună’, a povestit Geta Zidaru.
Nu doar gospodăriile au fost afectate. Marcel Zaharia privește cu îngrijorare spre terenurile agricole pe care le avea cultivate.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Am un teren cu lucernă și unul pe care am livadă și vie. Acela este compromis. Am mâl de-o palmă. Ar trebui să ne despăgubească măcar cu benzina de care avem nevoie să lucrăm din nou terenul. Problema e că aici s-a făcut un proiect, dar s-a lucrat fără cap. S-au înălțat marginile șanțurilor mai mult decât terenurile curților oamenilor. Automat, toată apa de la inundații a rămas în curte la oameni. Pe urmă, șanțurile nu au înclinația, pendența, cum se zice, ca apa să meargă către gârlă. Au lucrat pompierii cu motopompele, în loc ca apa să se ducă natural’, afirmă Marcel Zaharia.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
În tot acest timp, pompierii au lucrat fără întrerupere. După o noapte petrecută în apă și noroi, echipele au fost schimbate de colegi veniți din alte subunități.
Video: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Tragem din fântâni, scade apa, dar apoi revine. Și o luăm de la capăt’, spune unul dintre pompierii aflați la intervenție.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Anghel Saligny’ Vrancea, aproximativ 50 de gospodării au fost afectate de inundații în localitatea Bogza. Din zona afectată, 80 de persoane, dintre care 20 de copii, s-au autoevacuat în siguranță, iar alte două persoane au fost evacuate de echipajele de intervenție.
‘La acest moment, acumulările de apă s-au retras într-un șanț de colectare, unde forțele de intervenție desfășoară operațiuni de evacuare și refulare a apei către un teren agricol. Cu excepția unei persoane relocate la căminul cultural din localitate, toate celelalte persoane s-au întors în locuințe. Nivelul apei în gospodării este în prezent redus, de aproximativ 10 cm, fără a mai prezenta risc pentru siguranța persoanelor. În acest moment, 53 de pompieri, cu 20 de mijloace tehnice din cadrul ISU Vrancea și ISU Buzău, acționează pentru evacuarea apei din gospodării și din șanțul colector’, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
La câțiva kilometri distanță, în comuna Tâmboești, efectele viiturii au fost la fel de vizibile. Zeci de familii și-au părăsit locuințele din calea apelor, iar cei care nu au reușit să plece la timp s-au refugiat în podurile caselor, așteptând ca nivelul apei să scadă.
Primarul comunei Tâmboești, Marian Pleșea, spune că localitatea nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea situație.
‘Ieri, în urma viiturilor puternice de pe pârâul Slimnic și a deversării peste maluri, s-au produs inundații. Au fost afectate și infrastructura de drumuri și rigole, precum și circa 30-40 de case. Acum facem centralizarea. Vreo 15 au fost afectate în proporție mare, restul mai puțin. Precipitațiile au fost abundente, după ora 15:30 până la 16:30 era urgie ce era pe acest curs de apă. Am mai avut probleme minore pe acest curs de apă, dar niciodată cu inundații. Oamenii s-au autoevacuat, au avut rude, familii la care să meargă. O singură familie a fost relocată într-un sediu dezafectat al unei școli. Le-am dus mâncare aseară, îmbrăcăminte, încălțăminte. Găsim soluții în continuare până se remediază situația’, a declarat, pentru AGERPRES, edilul.
Specialiștii spun că volumul de apă înregistrat pe bazinul hidrografic al pârâului Slimnic a depășit cu mult valorile luate în calcul la proiectarea lucrărilor hidrotehnice existente.

Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
‘Din cauza unui flash-flow, în intervalul de o oră, de la 15:30 la 16:30, și a precipitațiilor abundente, Slimnicul a revărsat din matcă. Trebuie să ținem cont că pe acest curs de apă, în 2019, au fost executate lucrări de apărare de maluri pe un tronson de 1,7 kilometri, lucrări de investiții noi în poduri, unde au fost comandate studii hidro cu debite cu probabilități de depășire de 1%, iar la acest moment au fost mult depășite aceste probabilități. Cantitățile de precipitații au fost însemnate. Pe alocuri, de la unii fermieri avem date din pluviometrele respective de 150 litri pe metru pătrat’, a explicat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, Dănuț Mocanu.
Video: Dana Lepădatu/AGERPRES
Pentru unii localnici, pagubele nu se rezumă la case inundate. Viitura a măcinat maluri, a distrus garduri și a afectat terenuri și livezi.
‘Apa a trecut chiar pe la temelia casei. Ne-a luat gardul, cu stâlpi, cu plasă, tot ce era în grădină, a rupt copacii din livadă. În trecut, noi am făcut lucrări pentru a consolida malul, pe banii noștri. Acum a rupt în jur de șase metri în curte la noi, plus alți șase-șapte metri în spate. Suntem în situația în care, dacă mai vine o ploaie, vine apa din nou’, spune o localnică din Tâmboești, a cărei gospodărie a fost afectată de apele revărsate.
Video: Dana Lepădatu/AGERPRES
În curtea femeii, printre copaci se vede o ladă frigorifică despre care ea spune că a fost adusă de ape. Viitura a fost atât de puternică, încât a luat inclusiv mașini din curțile oamenilor, ba chiar și o butelie mare de gaz, pe care autoritățile încă o caută. Iar din cimitir, unde malul a fost rupt de viitură, localnicii spun că au fost luate de ape mai multe morminte.
Mulți dintre săteni cred că fără lucrările de consolidare realizate în ultimii ani pe cursul Slimnicului, efectele ar fi fost mult mai grave, iar unele locuințe ar fi putut fi luate cu totul de viitură.
Pentru localnicii din zonă, însă, pericolul a trecut doar parțial. În urma viiturii au rămas case pline de mâl, bunuri distruse și amintirea unei nopți în care apa a venit atât de repede, încât singura soluție a fost fuga din calea ei.


