in ,

REPORTAJ/Vrancea: Vizantea-Livezi, stațiunea renăscută după un secol – primul complex balnear construit de la zero după 1989 (GALERIE FOTO)

REPORTAJ/Vrancea: Vizantea-Livezi, stațiunea renăscută după un secol – primul complex balnear construit de la zero după 1989 (GALERIE FOTO)

Într-o vale liniștită de la poalele Munților Vrancei, unde până nu demult doar izvoarele sulfuroase aminteau de gloria unei stațiuni balneare dispărute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, comuna Vizantea-Livezi încearcă să își recapete identitatea. Aici a fost inaugurată oficial stațiunea Vizantea-Livezi, primul complex balnear construit de la zero în România după 1989, o investiție de aproximativ 12 milioane de euro care promite să readucă în circuitul turismului medical o localitate cunoscută cândva pentru efectele terapeutice ale apelor sale minerale.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

În spatele investiției stă un proiect început în urmă cu mai bine de un deceniu, care a traversat schimbări administrative, proceduri birocratice și ani de căutare a finanțării. Pentru deputatul de Vrancea Dragoș Ciobotaru, fost primar al comunei, stațiunea reprezintă mai mult decât un obiectiv administrativ: este continuarea unei idei începute de tatăl său.

‘Acest proiect a fost posibil doar pentru că s-a reușit dovedirea calității terapeutice a zăcământului mineral, un proces extrem de dificil în România. Majoritatea izvoarelor licențiate sunt dinainte de 1989, iar după 1990 aproape nimeni nu a mai trecut prin această procedură, care înseamnă ani de explorări costisitoare, geologi autorizați, ordine de ministru și hotărâri de guvern pentru inventarierea zăcământului. Vorbim despre un efort care se întinde pe două-trei mandate de primar și despre investiții foarte mari, fără garanția că vei obține finanțare pentru valorificare’, a spus Dragoș Ciobotaru.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Povestea stațiunii începe însă înaintea lui. În anul 2013 au fost demarate explorările pentru confirmarea proprietăților terapeutice ale izvoarelor sulfuroase și sărate, demers început de fostul primar al comunei, decedat în 2015.

‘Fostul primar al comunei Vizantea-Livezi a crezut foarte mult în acest proiect și a început, încă din 2013, demersurile pentru explorarea și dovedirea calității apelor minerale. Tatăl meu a fost acel primar, iar după ce l-am pierdut în 2015, m-am întors în comună, după 16 ani, și am candidat la primărie tocmai pentru a continua acest proiect. Am reușit să obținem licența, inventarierea prin hotărâre de guvern, mai multe finanțări și, în final, să construim acest obiectiv’, a explicat Ciobotaru.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Dincolo de componenta medicală, investiția este văzută și ca un motor economic pentru comună. Aproximativ 70 de persoane lucrează deja aici, majoritatea localnici, iar capacitatea maximă de personal poate ajunge la 130 de angajați.

‘Beneficiile pentru comunitate sunt foarte importante. Deocamdată avem create 70 de locuri de muncă, iar organigrama completă prevede până la 130 de posturi, în funcție de gradul de ocupare. Aproximativ 90% dintre angajați sunt localnici. Complexul poate primi, într-o zi obișnuită, aproape 1.000 de persoane pentru tratament, SPA, restaurant și agrement, iar ideea noastră este ca dezvoltarea economică să se producă pe verticală, prin atragerea investitorilor în zona de cazare și HoReCa. Din punct de vedere economic, am calculat că un grad mediu de ocupare de 40% este suficient pentru acoperirea cheltuielilor. Dacă vom atinge acest prag în 2027, complexul va funcționa pe profit, iar la un grad de ocupare de 50-60% vom putea reinvesti veniturile în dezvoltarea altor facilități. Nu am construit foarte multe spații de cazare – avem doar 24 de camere -, tocmai pentru a încuraja investițiile private în pensiuni, restaurante și servicii turistice complementare’, a declarat, pentru AGERPRES, Dragoș Ciobotaru.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Complexul inaugurat la Vizantea-Mănăstireasca este construit în jurul unei resurse naturale cunoscute în zonă de generații: apa minerală sulfuroasă și sărată, clasificată științific încă din 1890 și reconfirmată în 2018. Localnicii spun că efectele terapeutice erau cunoscute cu mult înainte ca știința să le valideze.

În fața noului complex, printre zeci de oameni veniți să vadă pentru prima dată interiorul bazei de tratament, Irina, o localnică din comună, aștepta răbdătoare să intre.

‘Am așteptat de mult deschiderea acestei stațiuni și am avut încredere că proiectul va fi dus la capăt. De când domnul Dragoș Ciobotaru era primar se vorbea despre această investiție, iar noi am crezut că se va termina. Acum așteptăm să intrăm să vedem cum arată în interior și, sigur, vom veni și la tratament. Este un lucru foarte bun pentru comună. Apele acestea sunt cunoscute de mult timp, părinții noștri făceau băi aici și le foloseau pentru tratament, așa că așteptăm și noi să beneficiem de ele. Cred că venirea turiștilor va însemna dezvoltare pentru comună, atât din punct de vedere economic, cât și al turismului’, a spus Irina.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

Și specialiștii din cadrul stațiunii spun că efectele terapeutice ale izvoarelor au fost demonstrate de-a lungul timpului.

‘Apele minerale de la Vizantea sunt cunoscute de foarte mult timp pentru efectele lor terapeutice. Sunt localnică, iar bunicii mei îmi povesteau că oamenii veneau aici chiar și atunci când abia se mai puteau deplasa, fiind aduși cu căruțele pentru a face băi în apa sulfuroasă. După câteva ședințe, efectele începeau deja să se vadă, iar mulți dintre ei plecau pe propriile picioare, ceea ce pentru comunitate a fost mereu o dovadă a beneficiilor acestor ape. Apa este bogată în sulf și minerale, fiind recomandată în special pentru afecțiuni reumatismale și articulare, precum și pentru recuperare medicală. Desigur, există și contraindicații, în special pentru persoanele cu afecțiuni cardiace severe, motiv pentru care tratamentele sunt realizate doar după evaluare medicală și recomandarea specialistului’, a declarat asistentul medical Daniela Micu.

Noua bază de tratament include proceduri moderne de recuperare și fizioterapie, precum electroterapie, ultrasunete, magnetoterapie, băi galvanice, kinetoterapie și laseroterapie. În sălile impecabil amenajate, aparatura de ultimă generație încearcă să completeze ceea ce natura oferă deja.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

‘Avem în dotare două aparate pentru laseroterapie, inclusiv un aparat de mare putere, întâlnit mai rar în astfel de baze de tratament. Acesta funcționează diferit față de aparatele clasice, are programe speciale și este acționat prin pedală, ceea ce permite o dozare precisă a terapiei. Procedura este recomandată într-o gamă largă de afecțiuni reumatologice, inclusiv hernii de disc, dar și în recuperarea post-traumatică, după fracturi sau intervenții ortopedice. De exemplu, în cazul unui pacient care a avut o fractură și membrul a fost imobilizat mai multe săptămâni, putem interveni cu laseroterapie după recomandarea medicului specialist, pentru reducerea durerii și recuperarea mobilității articulare. Ulterior, pacientul intră în programul de recuperare medicală, care presupune mobilizări pasive și exerciții progresive de kinetoterapie, menite să refacă tonusul muscular și funcționalitatea’, a explicat kinetoterapeutul Octavian Barbu.

Stațiunea oferă servicii de tratament, recuperare, SPA, cazare și restaurant într-un singur complex. Are 24 de camere, piscine interioare și exterioare, jacuzzi, bazine cu apă sărată rece și încălzită, saune și săli de kinetoterapie, fiind gândită atât pentru tratament, cât și pentru turism de sănătate.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

‘Stațiunea Vizantea-Livezi oferă un concept unic, nu doar în Moldova, ci la nivel național, prin combinarea serviciilor de tratament balnear, recuperare medicală, SPA, cazare și masă într-un singur complex. Ne dorim să devenim prima opțiune pentru turiștii care caută relaxare sau tratament și credem că avem toate condițiile pentru asta. Oferim aproape toate categoriile de proceduri de recuperare, iar infrastructura este gândită astfel încât să răspundă unor nevoi foarte diferite’, a declarat managerul stațiunii, Loredana Tacu.

Potrivit acesteia, pachetele turistice au fost construite astfel încât să fie accesibile pentru categorii diferite de clienți, iar din 2027 este așteptată și integrarea în sistemul Casei de Asigurări de Sănătate.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

În primele ore de la inaugurare, printre turiștii cazați s-a aflat și familia Dobre, venită din Galați, atrasă de proximitate și de promisiunea unui loc liniștit.

‘Din ce am văzut până acum, totul ni se pare foarte bine organizat, însă ne vom face o părere completă la finalul sejurului. Bunica mea este din această zonă, așa că știam că este un loc frumos, cu aer curat și multă verdeață, iar asta ne-a făcut să vrem să încercăm și această variantă. De obicei mergeam la Călimănești pentru astfel de servicii, însă distanța este destul de mare, așa că am ales această stațiune, fiind mai aproape de casă. Am venit pentru acest weekend, dar dacă ne place experiența, cu siguranță vom reveni’, a spus doamna Dobre.

La inaugurare, care a avut loc vineri, a participat și premierul Ilie Bolojan, care a apreciat proiectul drept un exemplu de valorificare a potențialului local și de investiție cu efecte economice pe termen lung.

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

‘Centrul de tratament balnear din localitatea Vizantea-Livezi este o investiție importantă pentru județul Vrancea. Felicit administrația locală și pe toți cei care și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect curajos, care generează locuri de muncă și creează un pol de dezvoltare în județul Vrancea. Realizat printr-o finanțare mixtă de la Guvernul României, din fonduri europene și prin eforturile autorității locale din Vizantea-Livezi, proiectul va fi un pol de atracție și un punct de dezvoltare nu doar pentru comună, ci pentru întreaga zonă’, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

După aproape opt decenii de absență din circuitul balnear românesc, Vizantea-Livezi încearcă acum să își recapete locul pierdut, între tradiția apelor minerale și promisiunea unei noi economii locale, construită în jurul sănătății și turismului.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Intervenție pentru salvarea unor participanți la o competiție în Munții Bucegi; trei persoane au căzut într-o râpă

Intervenție pentru salvarea unor participanți la o competiție în Munții Bucegi; trei persoane au căzut într-o râpă

Tenis: Mariano Navone și Learner Tien vor disputa finala turneului ATP de la Geneva

Tenis: Mariano Navone și Learner Tien vor disputa finala turneului ATP de la Geneva