Republica Moldova semnează un memorandum cu Grecia privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural

Ministrul culturii al Republicii Moldova, Cristian Jardan, și omoloaga sa din Grecia, Lina Mendoni, au semnat luni la Chișinău un Memorandum de înțelegere privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, informează Moldpres.

Documentul prevede schimbul de expertiză între specialiști, organizarea programelor de formare profesională și dezvoltarea unor proiecte comune în acest domeniu, potrivit sursei.

Memorandumul a fost semnat în cadrul vizitei oficiale la Chișinău a ministrei culturii a Greciei, prima de acest fel în Republica Moldova. Potrivit ministrului Cristian Jardan, documentul va deschide noi oportunități de colaborare între instituțiile culturale din cele două state, în special în domeniul protejării patrimoniului.

Un subiect distinct al discuțiilor a fost inițiativa Hellenic Imprint, prin care Grecia își propune să identifice, să documenteze și să valorifice patrimoniul cultural și istoric asociat prezenței elene în diferite regiuni ale lumii, inclusiv în Republica Moldova, de unde potrivit lui Cristian Jardan, ‘acum 205 ani, Alexandru Ipsilanti a declanșat revoluția care a dus la obținerea independenței Greciei de Imperiul Otoman’.

În cadrul discuțiilor, au mai fost abordate teme, precum digitalizarea patrimoniului muzeal, proiectele depuse la UNESCO, atragerea fondurilor europene pentru proiecte culturale și experiența Greciei în domeniul producțiilor cinematografice internaționale, inclusiv mecanismul Cash Rebate, mai scrie Moldpres.

 

Sursa fotografiilor: mc.gov.md

EFEMERIDE ASTRONOMICE – 17 martie

Declin de peste 2% al preţurilor petrolului, luni, după apelul lui Trump pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz