in ,

Republica Moldova: Vasile Tofan, de la investiții și antreprenoriat la candidat pentru funcția de prim-ministru

Republica Moldova: Vasile Tofan, de la investiții și antreprenoriat la candidat pentru funcția de prim-ministru

Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experiență în investiții, finanțe, consultanță strategică și antreprenoriat. În ultimii 15 ani a activat în cadrul fondului de investiții Horizon Capital, iar anterior a lucrat pentru companii internaționale și a fondat un startup în domeniul tehnologiei medicale, relatează IPN și Deschide.md.

Din 2011, Vasile Tofan este partener senior și membru al Comitetului de Investiții al Horizon Capital, fond care administrează active de aproximativ 1,8 miliarde de dolari. Potrivit CV-ului său, el a fost implicat în toate etapele procesului investițional, de la identificarea oportunităților și realizarea investițiilor până la dezvoltarea companiilor din portofoliu și valorificarea acestora.

Tofan a coordonat investiții în companii precum maib, Purcari, Intellias, airSlate, GoIT, Miratech, Genesis, Holywater, Avrora, Bob Snail și Viseven.

În perioada studiilor la Harvard Business School, Vasile Tofan a fondat startupul Ovia Health (inițial Ovuline), o platformă digitală dedicată sănătății femeilor. Potrivit CV-ului, compania a ajuns la peste 20 de milioane de utilizatori și a fost achiziționată ulterior de compania americană Labcorp.

Înainte de a deveni antreprenor, Vasile Tofan a fost manager senior pentru Strategie Corporativă și Alianțe la Philips, unde a coordonat proiecte de strategie, dezvoltare de afaceri, fuziuni și achiziții. Și-a început cariera în consultanță la Monitor Group, actualmente Monitor Deloitte, unde a lucrat la proiecte pentru companii din Europa și Africa.

Vasile Tofan este absolvent al Harvard Business School și al Erasmus University Rotterdam, unde a studiat management public. Vorbește româna, engleza, olandeza, franceza, ucraineana și rusa.

Președintele R.Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat la funcția de prim-ministru la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proeuropean). Acesta urmează să prezinte în parlament programul de guvernare și componența cabinetului de miniștri, iar guvernul va putea intra în exercițiul funcției după obținerea votului de încredere al deputaților, notează Deschide.md.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

#Ucraina: Patru morți în urma noilor lovituri rusești, potrivit autorităților

#Ucraina: Patru morți în urma noilor lovituri rusești, potrivit autorităților

Ilie Bolojan: Dacă nu am fi risipit fondurile publice şi am fi extins, de-a lungul anilor, economiile ce pot fi realizate, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an / Există loc de mai bine la multe autorităţi sau companii publice

Ilie Bolojan: Dacă nu am fi risipit fondurile publice şi am fi extins, de-a lungul anilor, economiile ce pot fi realizate, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an / Există loc de mai bine la multe autorităţi sau companii publice