Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția Reuters.
Caporalul Devin Jacob Ballard, în vârstă de 20 de ani, este acuzat că a omorât-o pe Anna Yagi, 39 de ani, într-un hotel din Naha, capitala prefecturii Okinawa. Se pare că el și-a însușit portofelul și rucsacul victimei, însă conform poliției respinge acuzațiile.
Incidentul este cel mai recent dintr-o serie începută de mulți ani, care creează tensiuni între forțele SUA și populația insulelor nipone apropiate de Taiwan și China.
General-locotenentul Benjamin Watson a declarat marți, când le-a impus subordonaților săi restricțiile menționate, că ‘orice interacțiune cu vecinii noștri fie creează, fie subminează încrederea vitală pentru echipa noastră. Când această încredere este știrbită, faptul afectează forța alianței noastre și securitatea acestei regiuni’.
Toate operațiunile militare americane din Okinawa vor fi suspendate timp de 48 de ore, în timp ce personalul va fi instruit în privința regulilor și a disciplinei, a precizat generalul.
Șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a calificat omorul de sâmbăta trecută drept ‘extrem de brutal și odios’. Ea a afirmat că a înaintat un protest ferm Statelor Unite, cerând măsuri ferme pentru prevenirea unor incidente similare pe viitor.
Poliția niponă a comunicat ziarului militar american Stars and Stripes că Yagi a decedat prin asfixiere, după ce Ballard ‘a apăsat-o pe gât’. Personalul hotelului unde se afla a găsit-o pe femeie inconștientă, după ce aceasta nu și-a înregistrat plecarea. Presa locală a afirmat că infanteristul marin fusese înregistrat de camerele cu circuit închis când a intrat în hotel împreună cu victima. El a fost căutat apoi de circa 200 de agenți.
Guvernatorul prefecturii Okinawa, Genta Koja, urma să se întâlnească miercuri cu Takaichi pentru a discuta modul de reacție la crima care a declanșat proteste la Naha și Tokyo.
În Japonia staționează cele mai mari efective americane din întreaga lume în afara Statelor Unite. Majoritatea celor 18.000 de infanteriști marini de pe teritoriul nipon se află în Okinawa, care s-a aflat sub ocupație americană de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în 1972.
Localnicii au fost iritați de multe ori de zgomotele puternice, de prăbușirea unor aeronave și de comportamentul personalului militar și civil american. În 1995 au avut loc demonstrații de masă după ce trei soldați au violat o fată de 12 ani.
Incidentul de acum ar putea complica eforturile guvernului de la Tokyo de a muta o parte din infanteriștii marini de la baza aeriană Futenma la cea din Henoko, mai îndepărtată. Oponenții prezenței militare a SUA vor însă ca toți militarii americani să plece din Okinawa.
Insula, parte a unui arhipelag cu același nume, este situată la 100 de km de Taiwan, iar Japonia și Statele Unite consideră că forțele americane staționate acolo au un rol vital în descurajarea unei eventuale agresiuni militare din partea Chinei.


