DIICOT și polițiștii au făcut miercuri 26 de percheziții în București, Ilfov, Dâmbovița și Brașov, destructurând o rețea infracțională care înșela investitori din 10 țări prin centre de apel frauduloase.
Rețeaua s-a constituit în ianuarie 2024 și a crescut prin aderarea mai multor membri, fiecare cu un rol bine determinat. Suspecții operau sub paravanul unor societăți comerciale și au înființat 6 call-center-uri în București și Brașov, specializate în contactarea unor potențiali investitori.
Apelurile vizau persoane din Australia, Austria, Canada, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Suedia, Spania și Italia, care completaseră cu datele lor de contact formulare online pe platforme false de tranzacționare. Aceste platforme erau distribuite în spațiul virtual și promovate prin reclame înșelătoare în care erau folosite imagini ale unor persoane publice, informează DIICOT, potrivit Mediafax.
Sub pretextul unor investiții avantajoase, suspecții determinau victimele să transfere diferite sume de bani, fără ca acestea să primească vreodată profiturile promise. Persoanele păgubite erau convinse să instaleze programe de control la distanță pe telefoanele mobile și să deschidă conturi pe platforme de tranzacționare crypto sau în companii FinTech.
Odată create aceste conturi, suspecții preluau controlul asupra lor, putând astfel să manipuleze fondurile victimelor. Banii obținuți din activitatea infracțională erau transferați prin diferite circuite financiare pentru a disimula originea lor ilicită.
Membrii grupului sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la sistem informatic în formă continuată, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar în formă continuată.
Miercuri urmează să fie duse la audieri aproximativ 300 de persoane în legătură cu această afacere.