Rețeaua fungică subterană a Pământului este atât de vastă încât, dacă ar fi proiectată în spațiul cosmic, s-ar întinde în linie dreaptă pe aproximativ 10% din Calea Lactee, arată un nou studiu publicat la 11 iunie în revista Science, transmite sâmbătă Live Science.
Aceste structuri subterane, numite rețele fungice micorizale arbusculare, lucrează în parteneriat cu majoritatea plantelor terestre ale lumii, alimentând plantele cu azot și fosfor în schimbul carbonului lor. Acum, prima hartă globală a acestei rețele fungice a dezvăluit unde structurile lor ramificate complexe sunt cel mai dense.
Micoriza este relația de simbioză dintre rădăcinile plantelor superioare și miceliile unor ciuperci.
În pajiștile de mare altitudine sau în zonele inundate, cum ar fi Everglades din Florida, primii 15 centimetri de sol sunt deosebit de denși, conținând aproximativ 40% din biomasa fungică globală. Acest lucru evidențiază faptul că pajiștile neperturbate sunt un absorbant de carbon esențial și fiabil, potrivit studiului.
‘Aceasta este cea mai densă pădure fungică de pe Pământ și se află sub pajiști sălbatice’, a declarat pentru Live Science Justin Stewart, biolog evoluționist la Societatea pentru Protecția Rețelelor Subterane (Society for the Protection of Underground Networks), o organizație de cercetare științifică specializată în ciuperci care formează relații simbiotice cu plantele. ‘Schimbă modul în care discutăm despre cum este distribuită viața pe Pământ’.
‘Sper că acest lucru se va integra în conversația despre protejarea lor, deoarece pajiștile sălbatice dispar destul de repede’, a adăugat Stewart. ‘Acestea sunt zone pe care oamenii le defrișează frecvent, deoarece este mult mai ușor să smulgi o iarbă decât să smulgi un copac’, a mai spus el.
De exemplu, harta a dezvăluit că unele practici agricole decimează această rețea subterană, solul vegetal din terenurile cultivate conținând densități de micelii cu aproximativ 50% mai mici, în medie.
Ciupercile micorizale arbusculare sunt alcătuite din fire mici de ramificare numite hife (filamente din celule care alcătuiesc miceliile unor ciuperci n.r.). Aceste rețele de hife formează conducte bidirecționale pentru a canaliza nutrienții și carbonul către și de la plante. Drept urmare, ciupercile absorb cantități uriașe de carbon. O estimare a constatat că acestea absorb aproximativ 4,3 miliarde de tone de echivalent dioxid de carbon în fiecare an, reprezentând aproximativ 11% din emisiile globale de combustibili fosili în 2021.
Chiar dacă aceste ciuperci sunt esențiale pentru sănătatea Pământului, nu se știa cum sunt distribuite în întreaga lume. ‘E ca și cum am spune că știm că în fiecare zi 100 de milioane de mașini se deplasează pe Pământ, dar nu avem nicio idee ce rețea rutieră facilitează acest lucru’, a spus Stewart.
Pentru a stabili prima hartă globală care prezintă distribuția și densitatea rețelelor de hife, Stewart și colegii lor au compilat date din 16.669 de probe de sol colectate în 322 de studii anterioare. Aceste probe au furnizat date despre densitatea hifelor atât din studii de teren, cât și din experimente în ghivece, probele de teren acoperind fiecare continent și nouă biomi (complex ecologic care se formează în raport cu un anumit mediu ambiant n.r.).
Echipa a folosit apoi inteligența artificială pentru a prezice distribuția ciupercilor micorizale arbusculare pe fiecare 1 kilometru pătrat de sol vegetal la nivel mondial, folosind informații despre climă, chimia solului, vegetație și densitatea hifelor.
Cercetătorii au descoperit că există o densitate medie a hifelor de 4,4 metri pe cm cub în solul vegetal. Dacă toate hifele ar fi dispuse în linie dreaptă, cercetătorii au estimat că s-ar întinde pe aproximativ 110 cvadrilioane de km. Aceasta este aproape de un miliard de ori distanța Pământului față de Soare, sau aproximativ 10% din lățimea galaxiei Calea Lactee.
Pajiștile sălbatice au avut cea mai mare densitate, de 6,6 metri pe cm cub, în timp ce copacii cultivați au avut cea mai mică, de 3,8 metri pe cm cub. Deși echipa nu a putut specifica ce practici agricole au avut cel mai mare impact asupra densității hifelor, fungicidele și îngrășămintele cu fosfor și azot ar putea explica raritatea relativă a acestora din terenurile cultivate, au scris autorii în studiu.
Unele regiuni ale lumii, cum ar fi cele din pădurile tropicale și deșerturile, au nevoie de mai multe eșantionări pentru a reduce nivelul de incertitudine al datelor. ‘În următorii cinci ani, această hartă va fi actualizată și vom avea o imagine mai bună a distribuției acestor ciuperci’, conform cercetătorilor.
O hartă globală a densității rețelei și biomasei fungice micorizale arbusculare era ‘urgent necesară’ și ‘poate oferi informații pentru strategii mai eficiente pentru conservarea și restaurarea biodiversității, managementul agricol și atenuarea schimbărilor climatice’, a declarat pentru Live Science într-un e-mail Andrea Genre, expert în ciuperci micorizale arbusculare de la Universitatea din Torino, Italia, care nu a fost implicat în cercetare.
Această cercetare ‘revoluționară face vizibilă o parte din ceea ce este invizibil’, a declarat pentru Live Science Edouard Evangelisti, specialist în plante la Universitatea Coasta de Azur din Franța, care nu a fost implicat în cercetare.
Această harta este o ‘etapă importantă’, a spus Evangelisti, și deschide posibilități de investigare a importanței funcționale a acestor rețele subterane gigantice, cum ar fi toleranța la secetă și rezistența la boli. De asemenea, trebuie investigată natura dinamică a acestor ciuperci.
‘Abundența hifelor vii este importantă, dar din perspectiva ciclului carbonului, trebuie să știm și cât de repede cresc, mor și contribuie aceste hife la stabilitatea carbonului din sol’, a mai declarat el într-un mesaj prin e-mail pentru Live Science.
