Relatările presei au fost pline de suferinţă în 2024. Războiul a făcut ravagii pe trei continente: lumea a urmărit cu cea mai mare atenţie Gaza, Libanul şi Ucraina, dar luptele din Sudan au fost cu şi mai multe victime. Furtuni, inundaţii şi incendii au luat vieţi şi au distrus vieţi. În tot acest timp, rivalitatea dintre ţările care susţin China şi alianţa occidentală condusă de americani s-a adâncit, chiar dacă America a ales ca preşedinte un om al cărui angajament faţă de această alianţă este pus la îndoială, scrie The Economist într-o analiză retrospectivă asupra liderilor lumii.
Prin urmare, la prima vedere, 2024 a amplificat sentimentul tot mai acut că ordinea multilaterală care a apărut în urma celui de-al Doilea Război Mondial se destramă. Din ce în ce mai des, guvernele acţionează ca şi cum puterea ar avea dreptate. Autocraţii încalcă regulile, iar puterile occidentale care le propovăduiesc sunt acuzate de standarde duble.
Cu toate acestea, la o privire mai largă, 2024 transmite un mesaj ceva mai plin de speranţă. 2024 a afirmat rezistenţa democraţiilor capitaliste, inclusiv a celei americane. În acelaşi timp, a scos la iveală unele dintre slăbiciunile autocraţiilor, inclusiv ale Chinei. Nu există o cale uşoară de întoarcere la vechea ordine. Dar războaiele mondiale au loc atunci când puterile în ascensiune le sfidează pe cele în declin. Puterea americană nu numai că dă un exemplu, ci face şi conflictele mai puţin probabile.
REZILIENŢA DEMOCRATICĂ
O măsură a rezilienţei democratice a fost modul în care alegerile din acest an au condus la schimbări politice paşnice. În 2024, 76 de ţări în care trăieşte peste jumătate din populaţia lumii s-au prezentat la urne, mai mult ca niciodată. Nu toate alegerile sunt reale – cele din Rusia şi Venezuela, de pildă, au fost nişte farse electorale. Dar, după cum a arătat Marea Britanie, care a eliminat conservatorii după 14 ani la putere şi după ce au dat cinci prim-miniştri, multe dintre scrutine au fost o mustrare la adresa titularilor de portofolii.
Alegerile sunt o modalitate bună de a evita rezultatele negative. În India, în cadrul unui festival zgomotos al democraţiei, guvernul din ce în ce mai iliberal al lui Narendra Modi se aştepta să îşi consolideze dominaţia. Alegătorii au avut însă alte idei. Aceştia au dorit ca Modi să se concentreze mai puţin pe naţionalismul său hindus şi mai mult pe nivelul lor de trai şi l-au direcţionat către o coaliţie. În Africa de Sud, Congresul Naţional African şi-a pierdut majoritatea. În loc să respingă rezultatul – aşa cum au făcut multe mişcări de eliberare – acesta a ales să guverneze împreună cu Alianţa Democratică, care are un spirit reformator.
În America, anul a început cu avertismente în legătură cu posibile violenţele electorale. Dar victoria clară a lui Donald Trump a făcut ca America să evite această această perspectivă şi este posibil ca americanii să nu se mai confrunte acum cu astfel de circumstanţe periculoase pentru mulţi ani, timp în care politica lor va evolua. Faptul că atât de mulţi afro-americani şi hispanici au votat cu republicanii sugerează că politica democraţilor de dezbinare şi pierdere a identităţii a atins apogeul, consideră The Economist.
REZILIENŢA ECONOMICĂ
Natura durabilă a puterii Americii a fost vizibilă şi în economie. Din 2020, aceasta a crescut într-un ritm de trei ori mai rapid decât restul ţărilor din G7. În 2024, indicele S&P 500 a crescut cu peste 20%. În ultimele decenii, economia Chinei a recuperat decalajul, dar PIB-ul nominal a scăzut de la trei sferturi din dimensiunea celui american, la vârful său din 2021, la două treimi în prezent.
Acest succes este parţial datorat cheltuielilor guvernamentale inspirate de pandemie. Dar motivul fundamental este dinamismul sectorului privat. Împreună cu piaţa uriaşă a Americii, aceasta este un magnet pentru capital şi talent. Nicio altă economie nu este mai bine plasată pentru a crea şi profita de tehnologii revoluţionare precum biotehnologia, materialele avansate şi, mai ales, inteligenţa artificială, al cărei avans este uluitor. Dacă nu ar fi protecţionismul în creştere, perspectivele Americii ar fi şi mai strălucitoare.
Comparaţi toate acestea cu China. Modelul său autoritar de gestionare economică va avea mai puţini admiratori după 2024, când a devenit clar că încetinirea economică a ţării nu este doar ciclică, ci produsul sistemului său politic. Preşedintele Xi Jinping a rezistat stimulării consumului, de teama unei datorii prea mari şi pentru că vede în consumerism o distragere a atenţiei de la rivalitatea cu America. În schimb, el îi instruieşte pe tineri să-şi „mănânce amarul”. În loc să afişeze performanţele economice dezamăgitoare ale ţării sale, el a preferat să cenzureze statisticile, deşi orbirea duce la decizii economice mai proaste, comentează The Economist.
EŞECUL AUTORITARISMULUI
Eşecurile autoritarismului au fost şi mai clare în Rusia. Aceasta are acum un avantaj asupra Ucrainei pe câmpul de luptă, dar câştigurile sale sunt lente şi costisitoare. La nivel intern, inflaţia creşte, iar resursele care ar fi trebuit să fie investite în viitorul Rusiei sunt irosite pe război. Într-o societate liberă, Vladimir Putin ar fi plătit pentru agresiunea sa păguboasă. Chiar dacă luptele se opresc în 2025, ruşii par să rămână cu el.
Încercările de a schimba lumea prin forţă sunt greu de susţinut, după cum a arătat Iranul. Împreună cu Rusia, acesta a cheltuit miliarde de dolari pentru a-l menţine pe Bashar al-Assad la putere în Siria, după ce o revoltă era pe punctul de a-l răsturna în 2011. Pe măsură ce economia iraniană se prăbuşea şi sentimentul împotriva acţiunilor sale externe se înăsprea, mullahii de la Teheran nu îşi mai puteau permite să susţină un dictator pe care supuşii îl respinseseră. Victoria puterii populare în Siria a venit după ce Hamas şi Hezbollah, ambele mişcări proxy iraniene, au fost paralizate de Israel.
EUROPA CU DEMOCRAŢIE VULNERABILĂ
Democraţiile au, de asemenea, vulnerabilităţi. Acest lucru este cel mai clar în Europa, unde centrul politic se prăbuşeşte pe măsură ce guvernele nu reuşesc să facă faţă agresiunii ruseşti şi slăbiciunii lor din industriile viitorului. Dacă Europa dispare, America va suferi şi ea, deşi Trump s-ar putea să nu vadă lucrurile astfel.
Sunt multe întrebări care planează asupra lui Trump. Retragerea Iranului şi promisiunea unei încetări a focului în Gaza îi oferă şansa de a construi relaţii între Israel şi Arabia Saudită şi chiar de a găsi o înţelegere cu Iranul. El ar putea, de asemenea, să supervizeze o pace care să ofere Ucrainei o şansă de a ieşi din orbita Rusiei.
NECUNOSCUTA TRUMP
Cu toate acestea, riscurile abundă. Pieţele au luat în calcul dereglementarea dorită de Elon Musk şi creşterea propulsată de AI. Dacă Trump se împotmoleşte în clientelism sau urmăreşte deportarea în masă, îşi persecută duşmanii şi porneşte un război comercial serios, mai degrabă decât de faţadă, preşedinţia sa va face mult rău. Într-adevăr, aceste riscuri au fost suficient de îngrijorătoare pentru ca The Economist să îşi declare susţinerea pentru Kamala Harris. „Ne îngrijorăm şi astăzi”, scriu jurnaliştii de la prestigioasa revistă economică britanică. Să presupunem, totuşi, că Trump optează împotriva autosabotajului. În 2025 şi ulterior, schimbările tehnologice şi politice vor continua să creeze oportunităţi remarcabile pentru progresul uman, arată ei.
În 2024, democraţiile au demonstrat că sunt construite pentru a profita de aceste oportunităţi – şi-au demis liderii răi, au renunţat la ideile învechite şi au ales noi priorităţi. Acest proces este adesea murdar, dar este o sursă de forţă durabilă, conchide The Economist.
