Douăsprezece țări reunite luni în nordul Finlandei au făcut apel către Uniunea Europeană să-și consolideze prezența în Arctica, unde tensiunile geopolitice sunt puternice, pendulând între amenințările ruse și dorințele lui Donald Trump, și au cerut UE ‘un rol strategic și mai proactiv’, relatează France Presse.
‘Securitatea în Arctica trebuie să fie asigurată în mod colectiv’, au pledat aceste state, printre care Franța, Danemarca și Suedia, într-o declarație comună adoptată la finalul summitului de la Rovaniemi.
Au trecut șapte luni de când președintele american a amenințat – pentru a treia oară – că va prelua cu forța Groenlanda, un imens teritoriu autonom danez, provocând o criză majoră în rândul aliaților occidentali.
Tensiunile s-au mai diminuat de atunci între europeni și americani.
Dar liderii europeni nu au uitat aceste amenințări și doresc de acum să colaboreze la modalități menite să le consolideze amprenta în regiune, conștienți de asemenea de prezența unei Rusii ostile de cealaltă parte a lungii frontiere finlandeze.
Potrivit lor, Moscova constituie o ‘amenințare importantă și durabilă’ la adresa securității.
Au fost prezenți la Rovaniemi, un oraș finlandez cunoscut drept casa lui Moș Crăciun, cancelarul german Friedrich Merz și premierul danez Mette Frederiksen, precum și lideri ai unor țări care nu au vreun interes direct în Arctica, cum ar fi președintele român Nicușor Dan, notează AFP.
Obiectivul a fost de a arăta că ‘ceea ce se întâmplă aici nu este o afacere regională, ci o problemă europeană’, a subliniat președintele Consiliului European, Antonio Costa, în cursul unei conferințe de presă.
Preocupări legate de mediu
Nicio decizie oficială nu a fost luată la acest summit.
Dar această reuniune intervine în contextul prezentării așteptate în săptămânile următoare a noii strategii pentru Arctica de către Comisia Europeană. Acest document trebuie să definească direcțiile principale ale Bruxellesului în regiune pentru anii următori.
Statele membre și liderii lor mai au încă posibilitatea de a influența conținutul textului final.
‘Ar trebui să consolidăm angajamentul Uniunii Europene în această regiune pentru a completa eforturile NATO’, a pledat Friedrich Merz în cursul conferinței de presă comune a liderilor reuniți la Rovaniemi.
Interesul pentru Arctica a crescut considerabil de la adoptarea în 2021 a unei politici a UE consacrate regiunii.
După amenințările lui Donald Trump din ianuarie, de la care acesta nu a dat înapoi complet, Alianța Nord-Atlantică inaugurase deja o nouă misiune destinată să consolideze securitatea în Arctica.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când a vizitat Groenlanda la începutul lunii septembrie, a anunțat o finanțare de 200 milioane de euro pentru acest teritoriu. Ea a promis atunci că UE va ‘fi mai prezentă și implicată în Groenlanda și în Arctica’.
Arctica se află de asemenea în centrul preocupărilor legate de mediu. Potrivit experților, regiunea se încălzește de aproape patru ori mai repede decât media globală din cauza schimbărilor climatice, cu consecințe grave pentru ecosisteme și populațiile locale.
Topirea calotei glaciare deschide, de asemenea, noi perspective economice și strategice. Rusia, China și SUA și-au intensificat prezența în această zonă, în special cu scopul de a accede la importantele sale resurse naturale și de a dezvolta noi rute maritime.
În august, China și Coreea de Sud au trimis portcontainere pe ruta maritimă nordică, care traversează apele teritoriale ruse, pentru a-i testa viabilitatea. Această rută devine navigabilă pe perioade din ce în ce mai lungi pe măsură ce calota glaciară se retrage, mai notează AFP.


