in ,

Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris

Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris

O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP.

Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, ‘în marja reuniunii ministeriale G7’ și se va concentra ‘în special pe criza iraniană și repercusiunile sale de securitate și economice, atât pentru regiune, cât și pentru întreaga comunitate internațională’, a precizat Quai d’Orsay.

Alți trei miniștri din G7, Johann Wadephul (Germania), Ed Miliband (Regatul Unit) și Antonio Tajani (Italia), participă la această reuniune alături de prințul saudit Faisal bin Farhan Al Saud și șeicul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani.

Această reuniune are loc în contextul în care Arabia Saudită, în special infrastructura sa petrolieră și aeroporturile sale, a fost vizată aproape zilnic din octombrie de atacuri ale rebelilor houthi din Yemen, care luptă împotriva guvernului yemenit, susținut din 2015 de o coaliție militară condusă de Riad.

Conflictul din Yemen a fost reluat în iulie, după patru ani de calm relativ, deschizând un nou front în războiul din Orientul Mijlociu, declanșat de atacurile americano-israeliene asupra Teheranului la sfârșitul lunii februarie.

Printre alte subiecte prioritare ale Franței se numără situația din Liban.

Parisul încearcă să instituie în câteva săptămâni un dispozitiv de securitate care să înlocuiască Forța Interimară a Națiunilor Unite (Finul) în Liban, în condițiile în care mandatul forței ONU se încheie pe 31 decembrie.

Una dintre opțiunile luate în considerare este crearea unei coaliții multinaționale alături de Italia pentru a succeda Finul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni seara că Finul nu ar trebui neapărat înlocuită de o misiune militară.

‘Ar putea fi o misiune civilă’, le-a spus el jurnaliștilor.

Finul numără în prezent 7.500 de militari din aproximativ 50 de țări care sunt desfășurați în sudul Libanului. Aceste trupe urmează să înceapă retragerea lor treptată după 31 decembrie.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc – înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc – înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Sute de traficanți de migranți între Africa și Europa au fost arestați (Interpol)

Sute de traficanți de migranți între Africa și Europa au fost arestați (Interpol)