Reuters: Comisia Europeană va restricţiona importarea culturilor tratate cu pesticide interzise

Preşedintele SUA, Donald Trump, a apreciat ca neimportant un raport anterior privind planurile ce vor fi publicate săptămâna aceasta de UE, anunţat de Financial Times (FT), care citează oficiali UE.

Un proiect al documentului UE „Viziunea pentru Agricultură şi Alimentaţie”, care ar urma să fie publicat miercuri, confirmă că Executivul comunitar va aborda o linie mai dură în privinţa importurilor, pentru a asigura condiţii echitabile de concurenţă pentru fermierii din blocul comunitar.

„Comisia va realiza, în concordanţă cu reglementările internaţionale, o aliniere mai solidă a standardelor de producţie aplicate produselor importate, în special în privinţa pesticidelor şi bunăstării animalelor. Comisia se va asigura că nu va fi permis ca cele mai periculoase pesticide interzise în UE din motive de sănătate şi mediu să revină în UE prin produse importate”, se arată în proiectul consultat de Reuters. Nu se precizează care sunt cele mai periculoase pesticide, iar proiectul ar putea fi modificat înainte de a fi publicat.

Astfel, UE ar putea bloca importurile de boabe de soia din SUA şi alte alimente tratate cu pesticide care nu sunt folosite de fermierii din UE.

Un purtător de cuvânt al Executivul comunitar nu a dorit să facă comentarii.

Duminică, Trump a declarat că decizia UE ar afecta Europa, iar un oficial de la Casa Albă a spus că preşedintele va lua apărarea fermierilor din SUA. Trump a anunţat că nu renunţă la planurile de a impune taxe reciproce.

Tensiunile între SUA şi UE sunt ridicate după decizia lui Trump de a impune tarife vamale suplimentare de 25% la toate importurile de oţel şi aluminiu, începând din 12 martie, şi taxe „reciproce” din aprilie, precum şi taxe separate la maşini, produse farmaceutice şi semiconductori.

UE interzice multe pesticide pentru că dăunează plantelor şi animalelor, chiar dacă Autoritatea europeană în domeniul sănătăţii a decis că unele dintre acestea sunt sigure în cantităţi mici.

Conform FT, Comisia Europeană va include în viitoarele acorduri comerciale standarde mai ridicate privind bunăstarea animalelor. Uniunea are reguli cu privire la spaţiul necesar pentru găini ouătoare sau viţei, reguli cu privire la curăţenia spaţiilor în care sunt ţinute animalele şi alte reguli care cresc costurile pentru fermieri.

Oficialii cred că o astfel de decizie ar creşte sprijinul opiniei publice pentru acordurile comerciale, după ce recent parlamentele naţionale au refuzat să ratifice astfel de acorduri din cauza impactului prognozat asupra fermierilor şi mediului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Wizz Air: Aeronava deviată la Cluj-Napoca este supusă unei inspecţii amănunţite

Brian Molko, solistul trupei Placebo, acuzat de defăimare în Italia, după ce a spus despre Giorgia Meloni că este „fascistă şi rasistă”