Revolta unei campioane: Ana Maria Bărbosu cere noilor guvernanți să prioritizeze gimnastica și critică lipsurile actuale

Întrebată ce aşteptări are de la noii guvernanţi în urma alegerilor de la finalul acestui an, sportiva a răspuns: „Cu siguranţă, ca orice sportiv, aştept să se investească mai mult în sport. Ţara are nevoie de aceste investiţii pentru că sunt copii talentaţi, însă e nevoie de aparatură, de resurse şi de încredere. Eu mi-aş dori să fie echipată măcar o sală de antrenament, dacă nu toate trei, cu bârne soft touch şi aparatură nouă. Ca să fim şi noi la standarde europene cel puţin. Pe bârne soft touch se concurează de cel puţin patru ani, dar noi nu avem nici măcar una la Deva. Aşa că sunt lipsuri. Acum este cald la Deva în săli, în urmă cu doi ani însă a fost frig şi a trebuit să stăm cu radiatoarele lângă aparate, ceea ce e anormal. Trebuie investit mai mult în tineri. Se spune că ne pleacă tineretul din ţară, dar noi nu avem grijă de tineri. Preţurile au crescut şi e foarte greu să începi o viaţă ca tânăr ieşit de la o facultate”.

content-image

Ana Maria Bărbosu speră ca Sabrina Voinea şi americanca Jordan Chiles, ocupantele locurilor 4 şi 5 în concursul de la sol de la JO de la Paris, să primească la rândul lor medalii de bronz.

„Sper să se încheie anul cu bine şi sper să iau ce a fost mai bun din el. Pentru că a fost un an şi cu bune, dar şi cu rele. Însă cred că sunt mai multe bune şi extrem de multe lecţii de învăţat. În momentul de faţă sunt în posesia medaliei de bronz obţinută la Paris şi mă bucur de asta. Cum eu am suferit şi fetele au suferit (n.r. – Sabrina Voinea şi americanca Jordan Chiles), aşa că îmi doresc ca toate trei să avem un final cât se poate de fericit. Chiar dacă nu a fost la momentul potrivit… e mai bine mai târziu decât niciodată”, a explicat ea.

Prezentă la eveniment, gimnasta Sabrina Voinea nu a dorit să vorbească despre medalia de bronz de la Paris, spunând doar că din punctul său de vedere ea este „câştigătoare în arena sportivă”.

„Nu prea vreau să mai vorbesc despre asta. Oricum, eu ştiu sigur că sunt câştigătoare în arena sportivă, ştiu 100% că nu am ieşit afară din covor. Asta mă motivează foarte mult şi o să lupt pentru a obţine alte rezultate frumoase. Sper ca până la Los Angeles să fiu sănătoasă şi să decurgă totul bine”, a precizat Voinea.

Medaliaţii de la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris au fost recompensaţi, luni seara, cu câte un automobil hibrid de Toyota România, partenerul de mobilitate al COSR, în cadrul Galei 110 ani de Olimpism în România.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ungaria va creşte salariul minim cu 40% până în 2027

Elena Lasconi, despre o susţinere din partea PSD: Ei nu doresc să vorbească acum despre asta, pentru că există alegerile parlamentare, dar cu siguranţă după alegeri o să am discuţii cu toată lumea, pentru că preşedintele îi reprezintă pe toţi