Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu aproape 11% în luna mai, la 55,661 miliarde de euro

În cursul lunii mai au avut loc intrări de 5,827 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, potrivit Agerpres.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 12,58 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 9,698 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2025 au fost de 65,359 miliarde de euro, faţă de 72,025 miliarde de euro la 30 aprilie 2025.

Plăţile scadente în luna iunie 2025 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 87 milioane euro.

Topul celor mai ieftine destinații din 2025. Ţara noastră, printre cele mai scumpe: Pe primul loc se află o destinație preferată de mulți români pentru vacanțe

UPDATE – Negocierile ruso-ucrainene de la Istanbul au început. Delegaţiile nu şi-au strâns mâinile. Ankara consideră că sprijinul SUA este „extrem de important”