in ,

Rezoluție PSD: Nicio dispută politică internă nu trebuie externalizată la nivel european

Rezoluție PSD: Nicio dispută politică internă nu trebuie externalizată la nivel european

Consiliul Politic Național al PSD a adoptat, luni, la Sinaia, o rezoluție intitulată ‘România înaintea intereselor de partid. Disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles în detrimentul interesului național’, prin care solicită tuturor forțelor politice responsabile să nu folosească instituțiile și familiile politice europene ca instrumente în confruntările politice interne, atunci când consecințele unor astfel de demersuri pot fi suportate de România și de cetățenii români.

‘PSD condamnă demersurile politice prin care dispute interne din România sunt transferate la nivel european și transformate în acțiuni care pot pune sub semnul întrebării accesul țării noastre la fondurile europene care i se cuvin. Recent, liderii Partidului Popular European și Renew Europe, familiile politice europene din care fac parte PNL, respectiv USR, au sesizat Comisia Europeană în legătură cu legislația privind integritatea adoptată de Parlamentul României și au pus explicit în discuție plata a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. PSD consideră legitimă orice dezbatere privind respectarea statului de drept, integritatea sau conformitatea legislației naționale cu dreptul european’, se arată în această rezoluție.

Social-democrații susțin că instituțiile europene trebuie respectate, iar România trebuie să își îndeplinească toate angajamentele asumate.

‘Ceea ce nu putem accepta este folosirea instituțiilor și familiilor politice europene ca instrumente în confruntările politice interne, atunci când consecințele pot fi suportate de România și de cetățenii români. Este cu atât mai greu de justificat un asemenea demers în condițiile în care PNL a votat în Parlamentul României legea pusă ulterior sub semnul întrebării de propria familie politică europeană, iar USR a ales să transforme o dispută politică internă într-o temă europeană care poate afecta accesul României la fondurile din PNRR. România a mai plătit în trecut pentru practica exportării conflictelor politice interne la Bruxelles. Această abordare trebuie să înceteze. Partidul Social Democrat propune tuturor partidelor democratice din România asumarea unui principiu simplu: nicio dispută politică internă nu trebuie externalizată la nivel european într-o manieră care poate prejudicia interesele economice, financiare sau strategice ale României. Apartenența la o familie politică europeană presupune responsabilitate’, mai spun social-democrații în document.

Potrivit rezoluției, reprezentanții partidelor românești ar trebui să își folosească influența la nivel european pentru a obține mai multe oportunități pentru România, nu pentru a transforma Bruxelles-ul ‘într-o extensie a disputelor politice de la București’.

‘PSD face apel la PNL, USR și la toate partidele pro-europene din România să convină asupra unui Pact pentru apărarea intereselor României în Uniunea Europeană, bazat pe câteva principii fundamentale: fondurile europene destinate României nu trebuie folosite ca instrument în confruntările politice interne, familiile politice europene nu trebuie mobilizate împotriva intereselor financiare și strategice ale României, divergențele politice interne trebuie soluționate prin mecanismele democratice și constituționale ale statului român și prin dialog instituțional responsabil cu instituțiile europene, partidele românești trebuie să coopereze la nivel european atunci când sunt în joc obiective majore de interes național: fondurile europene, dezvoltarea economică, securitatea, aderarea la zona euro, politica de coeziune, agricultura și influența României în Uniunea Europeană. Niciun interes de partid și niciun politician nu trebuie pus înaintea intereselor României’, subliniază acest document.

PSD, precizează, de asemenea, că respinge euroscepticismul și ‘folosirea politicianistă a Uniunii Europene’.

‘A fi pro-european înseamnă să respecți regulile europene, dar și să știi să negociezi, să construiești alianțe și să aperi interesele legitime ale țării tale. România are nevoie de mai multă influență la Bruxelles, nu de mai multe conflicte exportate la Bruxelles. De aceea, Partidul Social Democrat solicită tuturor forțelor politice responsabile ca, de acum înainte, competiția politică internă să nu mai fie externalizată într-o manieră care poate afecta interesele României. Putem avea opinii diferite. Putem vota diferit. Putem critica și putem confrunta proiecte politice. Dar atunci când este vorba despre România, responsabilitatea trebuie să fie mai puternică decât interesul de partid’, se arată în document.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Volker Reiter: Festivalul Intercultural ProEtnica trăiește și prin cei care îi duc mesajul mai departe

Volker Reiter: Festivalul Intercultural ProEtnica trăiește și prin cei care îi duc mesajul mai departe

Rusia lansează noi valuri de drone asupra Kievului pentru a cincea zi

Rusia lansează noi valuri de drone asupra Kievului pentru a cincea zi