Rezultatul alegerilor legislative din Israel, care se anunţă foarte strâns, nu va schimba cu nimic poziţia Iranului, anunţă luni, cu o zi înaintea acestui scrutin, Teheranul, respingând ameninţările lui Banjamin Netanyahu, care a îndemnat în campania electorală la răsturnarea regimului iranian, relatează AFP.
”Puţin contează, pentru noi, cine, în aceste alegeri, ia conducerea unui regim care n-a adus decât violenţă şi masacre în regiunea noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Esmail Baghai.
IRAN’S BAGHAEI TAKES AIM AT ISRAELI ELECTIONS Iranian Foreign Ministry spokesperson Esmaeil Baghaei claimed Israel’s elections are a contest between rival groups seeking to commit greater crimes. He said Tehran makes no distinction over who leads a regime he accused of killings and genocide.
— Subodh Kumar (@kumarsubodh_) October 26, 2026
”Aceasta este o competiţie între diverse bande pentru a comite cele mai mari fărădelegi”, a continuat el.
Alegerile prevăzute marţi în Israel au loc în contextul unei multiplicări a ameninţărilor Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului, pe fondul unui impas al negocierilor în vederea încheierii Războiului din Iran, pe care l-au lansat împreună la 28 februarie.
În ultimele zile, premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a agitat neîncetat ameninţarea iraniană şi a revendicat rezultatele Războiului din Iran pe care l-a lansat împreună cu Donald Trump.
”Există doar un singur mijloc de eliminare a acestei ameninţări odată pentru totdeauna: răsturnarea regimului. Acesta este ordinul pe care l-am dat armatei, (serviciilor isareliene de informaţii externe) Mossad şi serviciilor de securitate”, a declarat în campania electorală Netanyahu.
El acuză, de ani de zile, Teheranul de faptul că vrea să se doteze cu bomba atomică, care dezminte.
”Ameninţări goale”, a respins luni, la Teheran, Baghai.
Acesta este un ”semn al disperării” din partea lui Netanyahu, a apreciat el.
Iranul ”urmăreşte îndeaproape situaţia”, a dat asigurări Baghai.
”Noi suntem în stare de război. Iranul nu va ezita să-şi exercite dreptul inerent de a apăra ţara”, a ameninţat purtătorul de cuvînt al diplomaţiei iraniene.



