in ,

Rio de Janeiro se pregătește pentru concertul gigantic al Shakirei

Rio de Janeiro se pregătește pentru concertul gigantic al Shakirei

Pe plaja Copacabana, circa 50 de fani repetă coregrafia piesei ”Waka Waka”, unul dintre cele mai mari succese ale Shakirei, înaintea concertului gigantic pe care vedeta columbiană îl va susține sâmbătă la Rio de Janeiro, potrivit AFP.

”Orașul respiră Shakira”, se entuziasmează Levi Tavares, un brazilian, fan al cântăreței de mai bine de opt ani.

Sub îndrumarea dansatorului Christian Bazano, brazilieni și turiști străini în costume de baie sau ținute sport se străduiesc, sub un soare arzător, să reproducă celebrul dans din buric al idolului lor.

În spatele lor se află o scenă monumentală, cu o suprafață de 1.345 de metri pătrați, unde Shakira, cazată de la sosirea sa, miercuri, la celebrul Copacabana Palace, va susține un concert gratuit sâmbătă de la ora 21:45 până la miezul nopții (00:45 până la 03:00 GMT).

Organizatorii așteaptă peste două milioane de spectatori, după ce anul trecut 2,1 milioane de persoane au asistat la concertul Lady Gaga și 1,6 milioane, în 2024, la concertul Madonna, care a inaugurat această tradiție anuală, potrivit statisticilor municipalității.

O mare vedetă a Americii hispanofone este astfel pusă în valoare. Un eveniment pentru Brazilia, cea mai mare țară din America latină, singura de limbă portugheză, care a neglijat multă vreme muzica străină, inclusiv muzica latină, cântată în spaniolă.

În 2024, diferitele genuri de muzică braziliană dețineau 84% în Top 50 pe Spotify în Brazilia.

‘Afacere serioasă’

Însă Brazilia se deschide încet-încet la muzica latino-americană, care face să danseze întreaga planetă.

Shakira, care vorbește portugheză și a colaborat cu vedeta pop braziliană Anitta, este, din acest punct de vedere, o pionieră.

Devenită star mondial în anii 2000 grație unor hituri precum ”Hips Don’t Lie”, cântăreața a susținut deseori concerte în Brazilia, unde are numeroși fani.

Una dintre aceștia, Ana Rosemary de Oliveira, în vârstă de 70 de ani, poartă cu mândrie o ținută inspirată din costumele de scenă ale artistei.

”Pentru a o celebra pe diva noastră, pe lupoaica noastră, Shakira”, a explicat ea, referindu-se la supranumele dat cântăreței după lansarea piesei ”She Wolf” în 2009.

I-a transmis această pasiune nepoatei ei, Thainara Raisa Vieira Gonçalves, de 30 de ani, care o urmărește pe vedetă de peste 17 ani. ”Am campat în fața concertelor, am călătorit ca să o văd și am chiar un tatuaj cu ea”, a povestit tânăra.

Împreună, au cheltuit 4.000 de reali (aproape 700 de euro) în produse derivate și cazare pentru concertul de sâmbătă.

Din perspectiva municipalității, care organizează spectacolul alături de compania Bonus Track, acest concert gratuit anual face parte dintr-o strategie încununată de succes pentru stimularea turismului: orașul a găzduit 2,1 milioane de turiști străini în 2025, un record.

Municipalitatea se așteaptă ca Shakira să aducă beneficii în valoare de 800 de milioane de reali (136 milioane de euro).

”În Rio de Janeiro, petrecerea este o treabă serioasă”, a proclamat primarul orașului, Eduardo Cavaliere, cu prilejul unei conferințe de presă desfășurată miercuri.

”Legătura”

Deși afișele s-au înmulțit în oraș, iar sacoșele din pânză și evantaiele cu chipul vedetei amintesc că Shakira va fi în curând regina Copacabanei, unii sunt nemulțumiți.

La piața turistică Saara, din centrul istoric al Rio, unii comercianți consideră că entuziasmul întârzie să se concretizeze.

”Vânzările sunt încă slabe”, a observat Michelle Cruz, care abia dacă a vândut câteva tricouri cu chipul cântăreței.

Potrivit agenției de turism braziliene, rezervările pentru curse aeriene au crescut cu peste 80% în comparație cu aceeași săptămână din 2024. Vizitatorii vin în principal de pe continentul american (Argentina, SUA, Uruguay, Chile și Columbia).

Pentru Jouzeffer Fernandes Pereira, președintele fan-clubului brazilian al Shakirei, succesul concertului de sâmbătă este garantat întrucât cântăreața are un rol unic: ”Ea face legătura între Brazilia și alte țări din America Latină”.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Guvernul a aprobat proiectul privind interdicția cumulului pensiilor speciale cu salariile; se va solicita Parlamentului procedură de urgență

Guvernul a aprobat proiectul privind interdicția cumulului pensiilor speciale cu salariile; se va solicita Parlamentului procedură de urgență

Constantin Toma: PSD ar trebui să numească un premier; nu însă pe Sorin Grindeau, care ‘până acum nu a dovedit’

Constantin Toma: PSD ar trebui să numească un premier; nu însă pe Sorin Grindeau, care ‘până acum nu a dovedit’