Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, a declarat, miercuri seară, că digitalizarea este o temă importantă în domeniul medical din România şi a dat ca model de bune practici Spitalul Judeţean Timişoara, unde Clinica ATI şi Blocul Operator sunt complet digitalizate, iar acest model a fost preluat şi de alte spitale din România.
”(Digitalizarea -n.r) e un domeniu care iniţial mi s-a părut abstract. Şi greu, pentru că este foarte greu să explici ce înseamnă digitalizarea în sănătate. Pentru că sănăтatea, dincolo de ştiinţă, dincolo te tehnologie, este acea legătură umană. Medicul este om, fiinţă umană, pacientul la fel. Între aceştia se stabileşte o relaţie încărcată cu emoţie. Emoţia durerii, emoţia fricii, frica de moarte, frica de boală. (…) Ori digitalizarea aceasta pare aşa rece, ceva rece”, a declarat Alexandru Rogobete, miercuri seară, la Medika TV.
Alexandru Rogobete a precizat că în PNRR au fost prevăzuţi bani pentru digitalizarea sistemului de sănătate.
”Prin PNRR am avut la dispoziţie 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului de sănătate. Segmentate în patru componente – 100 de milioane pentru realizarea şi dezvoltarea unui nou sistem integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru că sistemul este îmbătrânit, depăşit de tehnologie şi aşa mai departe. Contractele au fost semnate în anul 2023. (…) Gândim o aplicaţie în care pacientul să-şi poată accesa datele medicale la distanţă, cele relevante, evident, şi aşa mai departe. Apoi, digitalizarea Ministerului Sănătăţii şi a subordonatelor. Aici vorbim de softuri de management, de administraţie, nu neapărat cu impact medical, dar cu impact în buna funcţionare şi în comunicarea dintre instituţii, pe de o parte şi pe de altă parte în colectarea de date reale, în timp real, care te ajută sau care te pot ajuta să construieşti politici publice bazate pe realitate”, a precizat Rogobete.
Tot în PNRR este prevăzută digitalizarea a cel puţin 200 de unităţi sanitare.
”Un alt proiect zic eu care va schimba mult managementul unităţilor sanitare este indicatorul din PNRR de a digitaliza minim 200 de unităţi sanitare. Noi am semnat 207 contracte de finanţare, O parte din ele au licitaţiile finalizate, sunt în implementare, o parte s-au şi finalizat, o parte sunt în curs de licitaţie. Deci eu cred că avem timp dacă suntem cu toţii, evident, ambele părţi, serioşi în implementare”, a spus Rogobete, fost secretar de stat ăn Ministerul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete a dat exemplu de bune practici Spitalul Judeţean Timişoara, care a digitalizat Clinica ATI şi Blocul Operator.
”Sunt complet digitalizate, nu mai există foi de observaţie. Digitalizarea nu înseamnă, aşa cum prost s-a înţeles în multe locuri, doar shopping. Cumpărăm echipamente, laptopuri, tablete, soluţii digitale şi aşa mai departe. Digitalizarea este o transformare la propriu a conduitei terapeutice. Imaginaţi-vă că un asistent medical, timp de 35 de ani, a lucrat doar cu pixul şi cu foaia în faţa pacientului, sau un medic, nu doar un asistent de medical. Modul în care vizualizezi evoluţia medicală a pacientulului se schimbă total. De la acea foaie clasică în care se scrie cu pixul, la tot felul de grafice, tot felul de monitorizări a anumitor trenduri hemodinamice, tensiune arterială, nu ştiu, frecvenţă. ATI, sigur, fiind cea mai tehnologizată secţie, se monitorizează orice funcţie vitală. Toate acestea se pot vedea sub formă de trend, sub formă grafică”, a precizat Alexandru Rogobete.
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor a explicat că modelul de la Timişoara funcţionează deja de câţiva ani şi că a fost preluat de alte spitale.
”Gândiţi-vă că, de 2 -3 ani de zile, ei funcţionază doar în regim digital. Modelul de la Timişoara a fost replicat în destul de multe spitale din România, nu am cifra acum. Sigur, există competiţie, cum este normal, nu trebuie să fie acelaşi model, dar soluţii similare. Digitalizarea unui spital, nu vă imaginaţi că digitalizează tot. Poate digitaliza sectiile înalt tehnologizate, aici vorbim de anesezie, terapie intensivă, radiologie imagistică, laborator, anatomie patologică, probabil că am scăpat ceva, dar în principiu cam asta se poate digitaliza. O altă zona importantă în digitalizarea unui spital este partea administrativă. Sigur, zona financiar-contabilă, zona de resurse umane şi aşa mai departe şi foarte important, zona de infrastructură spitalicească”, a mai declarat Alexandru Rogobete.