Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar.
‘Prima măsură pe care sper că săptămâna viitoare să o putem închide este finanțarea asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și zonele critice din sănătate, unde din păcate este dezastru, așa cum nu a mai fost de peste 20 de ani. Este prima măsură pentru că, fără o finanțare corectă în aceste zone critice, putem colapsa sistemul și încerc să evităm asta cât se poate de mult’, a spus Rogobete la conferința internațională ‘Farma Conect – Farmacia și farmacistul’, organizată de Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR).
El a precizat că, în cazul învestirii Guvernului, va continua proiectele și măsurile rămase nefinalizate după ce și-a depus mandatul.
‘Norocul meu este că n-am nevoie de o perioadă de acomodare. Cunosc ministerul, cunosc echipa. Deci începând de miercuri vom intra în pâine, cum se spune, și pe rând în prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de Sănătate și ulterior să continuăm activitatea de reașezare a sistemului’, a susținut Rogobete.
Audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu vor continua marți în comisiile de specialitate, urmând ca tot marți să se dea votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului.


