România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman.
Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea colaborării dintre cele două țări.
”Dialogul nostru s-a concentrat pe trei direcții importante pentru sistemul de sănătate din România: Dezvoltarea serviciilor de îngrijiri paliative, pentru a oferi pacienților cu afecțiuni grave sau cronice îngrijire specializată, demnitate și sprijin adaptat nevoilor lor; Extinderea și modernizarea serviciilor de recuperare medicală, astfel încât pacienții să beneficieze de continuitatea tratamentului și de șanse mai bune de recuperare; Atragerea investițiilor britanice în sistemul de sănătate din România, inclusiv prin proiecte dezvoltate în regim de parteneriat public-privat (PPP), pentru modernizarea infrastructurii și extinderea serviciilor medicale”, a scris pe Facebook Rogobete.
El a arătat că a discutat cu ambasadorul Giles Portman și despre schimbul de experiență, transferul de expertiză și valorificarea modelelor de bună practică din Marea Britanie.
”Cred că România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională. Colaborarea cu partenerii britanici poate contribui la dezvoltarea unor servicii medicale moderne, accesibile și adaptate nevoilor pacienților. Îi mulțumesc ambasadorului Giles Portman pentru deschidere și pentru dialogul constructiv. Continuăm să construim parteneriate care să aducă rezultate concrete pentru pacienții din România”, a transmis ministrul Sănătății.


