Roland Garros: Jaqueline Cristian se opreşte în turul trei, eliminată cu dificultate de Iga Swiatek

Jaqueline Cristian, locul 60 WTA, a fost eliminată, vineri, de poloneza Iga Swiatek, numărul 5 mondial, în turul trei al turneului de la Roland Garros.

Cristian, în vârstă de 26 de ani, a fost învinsă cu scorul de 6-2, 7-5 de poloneza în vârstă de 23 de ani. Meciul a durat o oră şi 54 de minute. Au fost două seturi total diferite: primul la discreţia Igăi Swiatek, de 35 de minute, al doilea foarte echilibrat, de peste o oră, în care românca a pus-o în dificultate pe poloneză. Cristian a salvat o minge de meci la 6-5 pentru Swiatek în setul secund, însă poloneza nu a mai ratat-o apoi pe a doua şi a obţinut victoria.

Pentru Jaqueline Cristian parcursul din acest an a fost cel mai bun al său la Roland Garros.

Ea a obţinut pentru participarea în turul trei 130 de puncte şi 168.000 de euro.

Bucureşti – Zonele Tineretului, Berceni, Metalurgiei, Camil Ressu, cele mai afectate în urma ploilor abundente de vineri / Apa Nova anunţă că intervine pentru gestionarea acumulărilor de apă

Bienala Art Encounters s-a deschis la Timişoara. Fondator: „Arta înseamnă educaţie. Este un mod de a călători în lume, în mintea artiştilor din diverse spaţii”