Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă, duminică, un succes românesc, după ce Anda Filip a câştigat alegerile pentru rolul de secretar general al Uniunii Interparlamentare. Ea a câştigat din primul tur şi este prima femeie care va ocupa această funcţie în istoria de peste un secol a organizaţiei.
”Avem o veste foarte bună pentru diplomaţia parlamentară şi pentru România. Anda Filip, candidata României, a câştigat acum, la Istanbul, alegerile pentru rolul de secretar general al Uniunii Interparlamentare (UIP)”, anunţă, duminică, ministrul de Externe, Oana Ţoiu.
Potrivit acesteia, cu peste 70% din voturi devine prima femeie secretar general din istoria organizaţiei de peste un secol, o organizaţie care reuneşte 183 de ţări.
”Am felicitat-o pentru reuşita de a primi încredere, prin vot, pentru ceea ce poate construi în viitor şi pentru contribuţia ei la reputaţia României şi a diplomaţiei noastre, ca sursă de profesionişti relevanţi la nivel internaţional. I-am urat curaj şi înţelepciune, energie şi capacitatea de a consolida relaţiile dintre parlamentari, pentru a folosi această platformă de dialog inclusiv în scopul diminuării conflictelor. Am decis, la începutul mandatului, să creştem numărul şi puterea candidaturilor internaţionale la nivel înalt şi să acordăm toată susţinerea necesară profesioniştilor români pe parcursul candidaturilor lor, deoarece această formă de recunoaştere şi de contribuţie a României contează pe termen lung”, a mai declarat ministrul de Externe.
Potrivit dqatelor transmise de Oana Ţoiu, Anda Filip este unul dintre profesioniştii care şi-au început cariera în MAE, are acum peste 35 de ani de experienţă în relaţii internaţionale şi două decenii în cadrul UIP.
”Viziunea ei de a întări rolul diplomaţiei parlamentare şi al relaţiilor dintre parlamentarii din lume a rezonat cu colegii parlamentari români, care au avut un rol important în campanie, şi cu delegaţiile ţărilor membre. Astăzi, la Istanbul, în cadrul celei de-a 152-a sesiuni a Adunării Interparlamentare, a avut loc etapa finală a alegerilor, în care s-au înscris peste 60 de candidaţi.
Uniunea Interparlamentară reuneşte reprezentanţi ai 183 de parlamente naţionale şi 15 membri asociaţi, fiind organizaţia mondială a parlamentelor naţionale”, a explicat ministrul.
Alegerea a fost salutată şi de către deputatul PNL Alina Gorgniu: ”Da!!!! O româncă a reuşit! Ea este noul Secretar General al a Uniunii Interparlamentare (UIP)! Din primul tur de scrutin a câştigat (…) S-a votat pentru prima dată în cei 152 de ani de existenţă a UIP la nivel mondial, un Secretar General femeie. Tot pentru prima dată Secretarul General votat este din Europa de Est, Anda Filip din România”.
Fondată în 1889 de către un mic grup de parlamentari dedicaţi promovării păcii prin diplomaţie şi dialog parlamentar, UIP a devenit o organizaţie mondială a parlamentelor naţionale care promovează guvernarea, instituţiile şi valorile democratice în domenii precum pacea, democraţia, drepturile omului, egalitatea de şanse, tineretul, acţiunea climatică şi dezvoltarea durabilă.



