România a înregistrat o creștere cu 23,2% a cheltuielilor totale de protecție socială, la nivelul anului 2024 față de datele raportate în anul anterior, informează miercuri Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în intervalul de referință, cheltuielile privind protecția socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecție socială) s-au ridicat la 325,723 miliarde de lei, reprezentând o creștere cu 23,2% față de anul precedent. Ponderea cheltuielilor de protecție socială în Produsul Intern Brut (PIB) a fost de 18,5%, înregistrând o creștere de 1,9 puncte procentuale față de anul precedent.
Cheltuielile cu prestațiile sociale (exclusiv costurile administrative și alte cheltuieli) au fost de 321,659 miliarde de lei (+23,8% față de anul 2023), aceste cheltuieli reprezentând 18,3% din PIB, respectiv o creștere de două puncte procentuale față de anul 2023.
În ceea ce privește veniturile de protecție socială, acestea au însumat 323,614 miliarde de lei, în creștere cu 24,7% față de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 18,4%, în creștere cu 2,1 puncte procentuale față de anul precedent.
Conform datelor INS, în perioada 2015-2024, atât veniturile, cât și cheltuielile de protecție socială au înregistrat o tendință generală de creștere, cea mai accentuată fiind consemnată în anul 2024 (+24,7%, respectiv +23,2% față de anul precedent). Ca pondere în PIB, în anul 2024, veniturile și cheltuielile de protecție socială au crescut până la 18,4% pentru venituri și 18,5% pentru cheltuieli, cele mai ridicate niveluri din această perioadă.
Protecția socială a fost orientată cu precădere, ca și în anii anteriori (2015-2023), către acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrânețe) și de boală sau îngrijirea sănătății care, în 2024 au reprezentat 47,7%, respectiv 26% din totalul cheltuielilor cu prestațiile sociale.
Ponderile cele mai scăzute au fost înregistrate în cazul cheltuielilor destinate sprijinirii persoanelor aflate în șomaj și acordării de beneficii pentru acoperirea cheltuielilor de locuire.
În perioada 2015-2024, ponderea cheltuielilor pentru funcția ”Limită de vârstă (bătrânețe)” s-a redus treptat, de la 50,6% în anul 2015 la 47,7% în anul 2024, în timp ce funcția ”Boală/Îngrijirea sănătății” a înregistrat cele mai ridicate ponderi în perioada pandemiei (29,8% în anul 2019 și 29,1% în anul 2020), după care a revenit la 26% în anul 2024.
În cazul funcției ‘Familie/Copii’, ponderea cheltuielilor a înregistrat o tendință generală de creștere față de anul 2015, atingând 11,9% în perioada 2021-2023, după care s-a redus ușor la 11,3% în anul 2024. În schimb, funcția ”Dizabilitate” a înregistrat o evoluție descendentă până în anul 2022, urmată de o creștere accentuată în ultimii doi ani ai perioadei analizate, ajungând la 8,5% în anul 2024, cea mai ridicată pondere din întreaga serie.


