România a pierdut prima rundă și suntem puși la colț!

În primul moment în care relația cu Statele Unite s-a aflat în cumpănă, în primul moment în care politicienii care conduc azi România — de la Cotroceni, din guvern și din parlament — au fost puși în situația de a alege în ce tabără să ne plasăm, noi am optat pentru Uniunea Europeană. De fapt, nu noi, ci ei, motivând că aparținem acestui areal geografic și politic, că Statele Unite sunt departe și că politica lui Trump privind soluționarea marilor probleme cu care se confruntă omenirea este inadecvată. Și așa și este.

Din perspectiva progresiștilor, Trump joacă nu numai surprinzător, ci și agresiv. Iar cei care conduc în acest moment statul român sunt progresiști. Neomarxiști.

Pentru aceștia, pare de neînțeles de ce, după trei ani de război în Ucraina — la care am putea adăuga și anii caracterizați prin conflict între Federația Rusă și Occident după ocuparea Crimeei —, după ce, în toată această perioadă, întreg Occidentul, în ansamblul lui, în frunte cu Statele Unite și Uniunea Europeană, a condamnat la unison Rusia drept stat agresor, iar pe Putin drept criminal de război, pe neașteptate, odată cu instaurarea Administrației Trump, lucrurile se schimbă, iar raporturile par aproape că se inversează.

Pare de neînțeles și chiar șocant modul în care, aparent peste noapte, a fost dată peste cap întreaga retorică politică. S-au cheltuit sume uriașe de bani din contribuțiile americanilor și europenilor, virați pe canalele caracatiței Soros și ale altor caracatițe, pentru a convinge opinia publică din lumea occidentală asupra caracterului criminal al războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, față în față cu modul eroic și exemplar în care luptă Volodimir Zelenskiy, în jurul căruia s-a coalizat eroicul popor ucrainean.

S-au cheltuit sume uriașe de bani și s-au făcut mari eforturi instituționale pentru estomparea sau chiar anularea, prin persuasiune sau printr-o cenzură feroce, sau chiar prin intermediul unor operațiuni de natură penală, a vocilor care, atât în Europa, cât și peste ocean, au îndrăznit să pună sub semnul întrebării o serie întreagă de sloganuri transformate în tabuuri.

Și nu este vorba doar, în această ecuație desfășurată în plan global, despre războiul din Ucraina. Bătălia dintre progresiști și conservatori, dintre globaliști și suveraniști, s-a purtat în egală măsură — deși mai puțin spectaculos — și în ceea ce privește raportarea față de China sau Iran, și în ceea ce privește conflictul din Orientul Apropiat sau nenumăratele războaie civile din Africa.

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

Handbal feminin: Pivotul olandez Merel Freriks va juca la CSM Bucureşti

Elon Musk răspunde la atacurile lui Siegfried Mureșan: ‘Omul care a încercat să intervină în alegerile din SUA…’