România debutează vineri în noul sezon al Rugby Europe Championship – Echipa pentru meciul cu Germania

Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit echipa care va intra pe teren. De remarcat că Savin, Cojocaru şi Chirica se află în faţa unui număr rotund de selecţii, 40, în timp ce Conache atinge borna 20. Căpitanul Stejarilor este Ovidiu Cojocaru. Pentru această partidă se află în faţa debutului Iliesa Tiqe.

„Am avut o pregătire grea în această perioadă luând în considerare şi cantonamentul din Franţa, cu multă implicare din partea tututor. Este o atmosferă bună în echipă, grupul este unit, s-a consolidat foarte mult în această perioadă, în plus avem un staff care ne acordă multă atenţie şi încredere tuturor. Se simte destul de multă presiune pentru acest prim meci pentru că toţi ne gândim la Cupa Mondială, însă eu, ca şi căpitan încerc să evit cât mai mult posibil ca ea să apese pe umerii jucătorilor. Noi vom intra în teren şi vom face tot ce ţine de noi pentru a ieşi câştigători. Germania a crescut foarte mult în rugby, a închegat o echipă bună, competitivă, dar cum am mai spus, noi am muncit şi muncim cu gândul de a califica România la Cupa Mondială. Pentru România este un singur obiectiv: calificarea la Cupa Mondială şi pentru asta trebuie să jucăm fiecare meci cu responsabilitate maximă şi cu dorinţa de a da totul”, a declarat Ovidiu Cojocaru, căpitanul României.

Echipa României pentru meciul cu Germania:

1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Şţiinţa Baia Mare) C, 3. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 4. Jacob Nicolaas Immelman (CSM Ştiinţa Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Cristi Boboc (CSA Steaua), 7. Cristi Chirica (CS Dinamo), 8. Adrian Mitu (Soyaux – Angouleme XV Charente), 9. Alin Conache (CSA Steaua), 10. Vaovasa Hinckley (CS Dinamo), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Taylor Gontineac (Beziers), 14. Iliesa Tiqe (SCM USV Timişoara), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timişoara)
Rezerve: 16. Ştefan Marko Buruiană (USON Nevers Rugby), 17. Ciprian Chiriac (SCM USV Timişoara), 18. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 19. Marius Iftimiciuc (Carcassonne), 20. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 21. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 22. Mihai Graure (CS Dinamo), 23. Kemal Altinok (SCM USV Timişoara)

Staff: David Gérard – antrenor

Sursa: www.stiripesurse.ro

Tony Estanguet, ridicat la rangul de comandor al Legiunii de onoare după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024

Militanţii palestinieni au predat opt ostatici în a treia etapă a acordului de încetare a focului. Scene controversate şi teamă de linşaj în momentul eliberării