in ,

România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele NATO și partenere

România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele NATO și partenere

Cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere – Congresul întrunit al Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă (CIOR), Confederației Interaliate a Ofițerilor Medici Militari în Rezervă (CIOMR) și Confederației Interaliate a Subofițerilor în Rezervă (CISOR) – se va desfășura, în perioada 2 – 8 august, la București, sub înaltul patronaj al președintelui României.

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis joi AGERPRES, evenimentul, la care vor participa peste 500 de militari în rezervă, din 29 de state, este organizat de Asociația Ofițerilor în Rezervă din România și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ”Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.

În cadrul reuniunii, pe lângă discuțiile de specialitate, vor mai avea loc ateliere de lucru pentru tineri ofițeri în rezervă – specialități generale și pentru medicii militari, precum și un exercițiu tip civil-militari – CIMEX-26.

De asemenea, se vor organiza un simpozion pe teme de securitate regională și globală, cu tema ”Winning the war of narratives”, și o complexă competiție sportivă aplicativ-militară, MILCOMP 2026.

Organizarea acestui tip de reuniune în România reprezintă, în egală măsură, o recunoaștere a rolului țării noastre în ansamblul general al apărării colective, precum și a preocupării asociațiilor organizatoare. În același timp, ansamblul de activități pune România într-o poziție favorabilă pe harta preocupărilor europene privind consolidarea forțelor de rezervă, a rolului și locului acestora într-un domeniu revenit cu acuitate în atenția decidenților politici și militari naționali și de pe ambele maluri ale Atlanticului, în condițiile agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei și a deteriorării mediului de securitate global, arată comunicatul citat.

CIOR – Confederația Interaliată a Ofițerilor în Rezervă, înființată în 1948 de asociațiile de ofițeri în rezervă din Belgia, Franța și Țările de Jos, este cea mai mare organizație de rezerviști militari din lume, reprezentând interesele a peste 1,3 milioane de rezerviști din 34 de națiuni membre și partenere NATO. CIOR funcționează ca organizație-umbrelă, afiliată NATO, non-politică și non-profit, oferind consultanță Comitetului Militar al NATO pe teme legate de forțele de rezervă și sprijinind dezvoltarea profesională a ofițerilor în rezervă.

CIOMR – Confederația Interaliată a Ofițerilor Medici în Rezervă, înființată tot în anul 1948, reunește personalul medical din rezervele militare ale statelor membre NATO și colaborează cu Comitetul Șefilor Serviciilor Medicale NATO (COMEDS), iar CISOR – Confederația Interaliată a Subofițerilor în Rezervă este organizația-parteneră dedicată subofițerilor în rezervă, cu președinție rotativă bianuală între națiunile membre.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă

Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă

Sibiu: Directorul Căminului Spital, reținut pentru luare de mită; ar fi primit bani ca să interneze vârstnici

Sibiu: Directorul Căminului Spital, reținut pentru luare de mită; ar fi primit bani ca să interneze vârstnici