România înfruntă Polonia în primul meci din play-off-ul pentru WEURO din 2035

Până acum, naționala feminină de fotbal a trecut de grupele din preliminarii cu 6 meciuri victorioase și maximum de puncte.

Cele două meciuri de baraj cu Polonia (cel de acasă, de pe Stadionul ,,Arcul de Triumf”, și returul în Polonia, pe 29 octombrie) sunt decisive pentru calificarea la europene.

Începând cu WEURO 2025, traseul de calificare la turneul final s-a modificat pentru naționalele feminine de fotbal, oferind mai multe șanse echipelor mai slab cotate să poată spera la o participare la EURO.

Astfel, în preliminarii, grupele clasice de calificare, în care se aflau echipe din toate urnele valorice, au fost înlocuite cu cele trei ligi valorice: Liga A, Liga B și Liga C. Calificarea directă o obțin doar echipele de pe primele două locuri din grupele Ligii A, urmând ca alte 16 formații din toate cele trei ligi să dispute un play-off, în două runde.

Fiecare națională a întâlnit astfel echipe mai apropiate valoric, iar reprezentativele care n-au obținut calificarea directă au primit o a doua șansă prin participarea în play-off. În prima dintre ele, naționala României joacă împotriva Poloniei, în dublă manșă. La aceeași tragere la sorți, România a aflat și posibilul adversar din cea de-a doua rundă de play-off, în cazul în care tricolorele trec de Polonia: Slovenia sau Austria.

Breaking – Fost șef al ANAF, trimis în judecată: Este acuzat de trafic de influență

United Galați, gata de start în noul sezon al UEFA Futsal Champions League