in ,

Romeo Lungu (PSD Buzău): Constantin Toma să plece din partid și de la primărie

Romeo Lungu (PSD Buzău): Constantin Toma să plece din partid și de la primărie

Președintele organizației județene Buzău a Partidului Social Democrat (PSD), Romeo Lungu, a declarat că primarul Constantin Toma poate să plece din partid și din funcția administrativă pe care o ocupă, după ce, marți, și-a dat demisia din două funcții de conducere în cadrul organizației politice.

În replică, edilul a precizat că cea mai rapidă cale de ”a scăpa de el” este demiterea sau schimbarea legii.

Decizia primarului Constantin Toma de a-și da demisia din funcțiile de președinte al organizației municipale PSD și de prim-vicepreședinte al organizației județene PSD, pe motiv că nu se mai regăsește în posturile de conducere, a determinat conducerea partidului să indice plecarea liderului social-democrat din partid.

”Poate să își dea demisia din funcția de membru. Dacă nu se regăsește în PSD, să plece și de la partid și de la primărie”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, președintele PSD Buzău.

Constantin Toma a precizat că își va da demisia numai dacă va fi modificată legislația, în sensul în care o eventuală plecare din partid nu va atrage și pierderea mandatului.

”În niciun caz, eu le-am sugerat să-și dea ei demisia din partid, eu am făcut mai multe pentru ei, pentru PSD. Dacă schimbă legea pentru că sunt la putere, domnul Romeo Lungu dacă schimbă legea, îmi dau demisia din PSD. La ultimele două mandate m-au ales buzoienii, nu m-a propus PSD, am confirmat în primul mandat când am ieșit cu 39 și ceva la sută, am muncit mult împreună cu echipa pe care am construit-o la primărie, am ieșit cu 78%, pe urmă cu 67%, membru PSD. Legea spune că dacă îți dai demisia pierzi mandatul, să mă dea ei afară din PSD, este și această alternativă, să mă dea ei afară din PSD, nu să-mi dau eu demisia, dacă consideră că sunt așa periculos. Dacă nu, să schimbe legea, împreună cu AUR au 281 de voturi în Parlament și nu este niciun fel de problemă. Pot să mă dea afară, este cea mai rapidă treabă să scape de mine. Nu este acceptabil ca oamenii cu care lucrez de 10 ani și pe care până la urmă eu i-am propus pe lista de consilieri locali să voteze împotrivă, pentru niște motive puerile”, a precizat, pentru AGERPRES, Constantin Toma.

Recent, o parte dintre consilierii locali municipali PSD s-au opus unui proiect al primarului Constantin Toma care viza reabilitarea zonei pietonale a străzii Cuza Vodă din centrul vechi al orașului.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Campanie MNIR/ Lucian Bute – primul sportiv care donează muzeului bunuri legate de cariera sa

Campanie MNIR/ Lucian Bute – primul sportiv care donează muzeului bunuri legate de cariera sa