Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Romgaz organizează, marţi, evenimentul de listare a primei emisiuni de obligaţiuni în valoare de 500 de milioane de euro a celui mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România.
Potrivit unui comunicat de presă al BVB, transmis AGERPRES, la conferinţă vor participa Adrian Tănase – CEO al BVB, Răzvan Popescu – CEO al Romgaz, Alexandru Petrescu – preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mihai Precup – secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului României şi preşedinte al Consiliului Interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat, şi Daniela Secară – CEO BT Capital Partners & Membru în Consiliul de Administraţie al BVB.
SNGN Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este Statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de o sută de ani, în anul 1909.
La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acţionarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înfiinţată ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)