in ,

Rusia anunţă că nu are niciun semnal din partea Kievului cu privire la o nouă rundă de negocieri

Rusia anunţă că nu are niciun semnal din partea Kievului cu privire la o nouă rundă de negocieri

Până în prezent, Moscova nu a primit niciun semnal din partea Kievului cu privire la disponibilitatea pentru o nouă rundă de negocieri în vederea soluţionării conflictului din Ucraina, a declarat pentru „Izvestia” viceministrul rus de externe, Mihail Galuzin, potrivit TASS.

„Nu am primit niciun semnal din partea Kievului cu privire la disponibilitatea sa de a realiza progrese semnificative în soluţionarea conflictului”, a declarat diplomatul rus de rang înalt.

Referindu-se la condiţiile „pentru succesul negocierilor”, Galuzin a susţinut că Volodimir Zelenski “va trebui să ordone forţelor armate ucrainene să înceteze focul şi să-şi retragă trupele din Donbass şi din regiunile ruseşti”.

„Abia atunci va fi posibil să se negocieze parametrii specifici ai unei păci cu adevărat cuprinzătoare, juste şi durabile”, a afirmat diplomatul. „Va fi un proces de negociere dificil, dar suntem pregătiţi pentru el”, a adăugat el.

În prezent se lucrează activ la rezolvarea problemelor umanitare, inclusiv schimbul de prizonieri de război, repatrierea civililor şi reunirea familiilor, în special a copiilor cu părinţii lor, a menţionat Galuzin.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Baschet: Canadianul Shai Gilgeous-Alexander, cel mai bun jucător din sezonul regulat al NBA pentru al doilea an la rând

Baschet: Canadianul Shai Gilgeous-Alexander, cel mai bun jucător din sezonul regulat al NBA pentru al doilea an la rând

VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan a început consultările cu delegația PSD pentru desemnarea candidatului de premier

VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan a început consultările cu delegația PSD pentru desemnarea candidatului de premier