Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP.
În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în întreaga regiune de frontieră, iar orașul Belgorod a fost deosebit de afectat, a anunțat guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Șuvaiev.

Foto: (c) Stringer / REUTERS
”Belgorod a fost ținta unui atac masiv cu drone aseară”, a declarat la rândul său primarul orașului, Valentin Demidov, pe rețelele de socializare.
Demidov a subliniat că mai multe locuințe au suferit, de asemenea, ”pagube semnificative” și că unele ”facilități sociale și comerciale” au fost avariate.

Foto: (c) Valentin Demidov/Handout via REUTERS
El a publicat imagini din centrul orașului care arată clădiri de apartamente și vehicule cuprinse de flăcări.
La rândul său, Șuvaiev a subliniat că atacurile ucrainene au vizat și alte părți ale regiunii Belgorod în ultimele 24 de ore.

Foto: (c) Valentin Demidov/Handout via REUTERS
Alți doi bărbați au fost uciși în aceste atacuri, în districtele Șebekino și Graivoron, în timp ce alte cinci persoane au fost rănite în regiune, inclusiv un adolescent de 17 ani, a adăugat el.
De partea ucraineană, președintele Volodimir Zelenski a declarat că atacurile aeriene rusești au ucis patru persoane sâmbătă noaptea în regiunea Dnipro. El a adăugat că alte 22 au fost rănite, inclusiv o fetiță de 11 ani.
Duminică dimineață, la Viniția, în centrul țării, șase persoane au fost rănite când o dronă rusească a lovit o clădire rezidențială cu cinci etaje, distrugând patru apartamente, conform autorităților.
”Un azil privat de bătrâni a fost, de asemenea, avariat”, a declarat guvernatorul regional, Natalia Zabolotna, pe Telegram.
Conform forțelor aeriene, Rusia a lansat 153 de drone din mai multe regiuni de sâmbătă noaptea și până duminică dimineața.
Cel puțin 119 dintre aceste drone au fost ”doborâte sau neutralizate”, au precizat forțele aeriene.


