Rusia: În ciuda riscurilor, peste o mie de persoane au mers la mormântul lui Navalnîi la un an de la moartea opozantului

La un an de la moartea în închisoare a principalului opozant al Kremlinului, Alexeï Navalnîi, peste o mie de susţinători ai acestuia s-au recules duminică la mormântul său din Moscova, în ciuda riscului unor represalii juridice, relatează AFP.

Reprimată cu înverşunare în Rusia, divizată şi slăbită în exil, opoziţia rusă încearcă să se relanseze în străinătate, până acum fără prea mare succes. Dar cel puţin 1 500 de persoane au mărşăluit duminică pentru a depune flori pe mormântul liderului opoziţiei din cimitirul Borissovskoye din Moscova. La începutul după-amiezii, oamenii au format un şir lung de câteva sute de metri.

Luând un scurt cuvânt la cimitir, mama lui Alexei Navalnîi a spus că doreşte ca cei responsabili pentru „uciderea” fiului său să fie „pedepsiţi”. „Întreaga lume ştie cine a ordonat crima. Dar noi vrem ca autorii să fie cunoscuţi”, a adăugat emoţionată Lyudmila Navalnaya. 

Pe o vreme geroasă, zeci de familii cu copii au ieşit în stradă. Securitatea a fost discretă, în jurul cimitirului fiind prezentă în principal poliţia în civil. În lacrimi, Anna, un psiholog pentru copii în vârstă de 63 de ani, a declarat pentru AFP că nu se aştepta „să vadă atât de mulţi oameni”, chiar dacă, potrivit spuselor sale, „tuturor le este frică”.

Alexandre, un student în vârstă de 18 ani, a explicat că şi-a depăşit temerile „pentru a nu-i fi ruşine” de sine. Mai mulţi diplomaţi occidentali, printre care reprezentanţi ai ambasadelor americană, franceză, spaniolă, norvegiană şi ai Uniunii Europene, au vizitat de asemenea mormântul liderului opoziţiei, notează AFP. La începutul după-amiezii, mormântul era acoperit de un mic munte de flori şi mesaje lăsate de mulţime. 

Carismatic militant anticorupţie şi inamicul politic numărul unu al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi fusese declarat „extremist” de justiţia rusă.

Orice referire publică la opozant sau la organizaţia sa, Fondul anticorupţie (FBK), fără a preciza că aceştia au fost declaraţi „extremişti”, îi expune pe infractori la sancţiuni severe. Această ameninţare rămâne în vigoare în ciuda morţii sale în circumstanţe tulburi într-o închisoare din Arctica la 16 februarie 2024 şi a exilului din Rusia a aproape tuturor colaboratorilor săi.

 

 

O criptomonedă ar putea dărâma preşedintele Argentinei

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian