Ministrul rus al Apărării Andrei Belousov a fost primit duminică de către dictatorul nord-coreean Kim Jong Un, la Phenian, unde au convenit să stabilească o cooperare militară ”pe termen lung”, potrivit agenţiei ruse oficiale de presă Tass, relatează AFP.
Coreea de Nord a trimis mii de militari – dar şi rachete şi muniţie – pentru a susţine Rusia în războiul împotriva Ucrainei.
Ei au fost desfăşuraţi în regiunea rusă Kursk, în vestul Rusiei, pentru a respinge armata ucraineană, care a ocupat zona începând din august 2024 şi până în primăvara lui 2025.
Coreea de Sud estimează că aproximativ 2.000 de nord-coreeni au fost ucişi în Războiul din Ucraina.
În schimb, potrivit unor experţi, Coreea de Nord primeşte de la Rusia un ajutor financiar, tehnologii militare, hrană şi energie, ceea ce îi permite Phenianului să ocolească sancţiuni internţaionale grele care au fost imnpuse programelor nuclear şi balistic nord-coreean interzise.
”Noi am convenit împreună cu Ministerul (nord-coreean) al Apărării ca cooperarea noastră militară să se desfăşoare pe o bază durabilă, pe termen lung”, a declarat ministrul rus al Apărării Andrei Belousov în timpul întâlnirii sale cu Kim Jong Un, citat de Tass.
”Acest an promite să fie cel puţin la fel de bogat în domeniul contractelor bilaterale în numeroase domenii”, a apreciat el.
Preşedintelei Dumei, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, i-a mulţumit duminică dictatorului nord-coreean Kim Jong Un pentru ”eliberarea Kurskului”, mulţumită trimiterii de trupe care să-i respingă pe ucraineni, potrivit Tass.
O delegaţie rusă a sosit la Phenian sâmbătă, pentru a asista la o ceremonie de inaugurare a unui complex memorial în onoarea celor care au fost ucişi susţinând efortul de război al Rusiei împotriva Ucrainei.
În 2024, cele două ţări au semnat un tratat militar care-o obligă pe fiecare să furnizeze o asistenţă militară ”fără întârziere” în cazul unui atac împotriva celeilalte.



