Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea de Nord, un pod care urmează să fie dat în folosinţă în această vară – prima legătură rutieră – între cei doi aliaţi, care-şi consolidează legăturile după invazia rusă la scară mare a Ucrainei, relatează AFP.
”O legătură rutieră directă va fi stabilită pentru prima oară între cele două ţări. Circulaţia urmează să înceapă în această vară”, a anunţat într-un comunicat Ministerul rus al Transporturilor.

Un post de frontieră, la Khassan, care va putea ”primi într-o primă fază 300 de vehicule şi 2.850 de persoane pe zi”, este de asemenea în contrucţie, anunţă ministerul rus.
Rusia şi Coreea de Nord sunt legate în prezent prin legături aeriene şi feroviare.
Ministerul rus de Externe salută viitoare contribuţie a acestui pod la ”dezvoltarea schimburilor comerciale, economice şi umanitare” între Coreea de Nord şi Extremul Orient rus.
Russia’s Ministry of Transport:
???????????????? On April 21, a ceremony was held at the border between Russia & the DPRK to mark the joining of the bridge spans of the future road bridge over the Tumannaya River, which will connect the two countries.https://t.co/byLAFGrX5I pic.twitter.com/CJnsf5PvVL
— MFA Russia ???????? (@mfa_russia) April 21, 2026
Coreea de Nord nu a comunicat până în prezent pe această temă.

Russia and North Korea are racing to finish a new Tumen River bridge by June 19—the 2nd anniversary of their mutual defense pact.
@CSIS Beyond Parallel analysis on its rapid construction progress: https://t.co/pu9823kNzx
— CSIS Korea Chair (@CSISKoreaChair) February 27, 2026
O înregistrare video difuzată de agenţia oficial rusă de presă Tass surprinde doi muncitori care strâng şuruburi la îmbinări ale acestui pod – cu o lungime de un kilometru.

Dictatorships unite: Russia builds a road bridge to North Korea.
The Tumannaya River bridge, connecting the two countries, is scheduled to open in June 2026. Construction began a year ago and will be nearly 5 km long, with two lanes.
A ceremony marking the connection of the… pic.twitter.com/BOq2O19JNk
— Belsat in English (@Belsat_Eng) April 21, 2026
China este principalul susţinător economic al Coreei de Nord.
Însă Phenianul se apropie şi de Moscova de la începutul ofensivei ruse la scară mare în Ucraina,în februarie 2022.
Într-o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, cele două ţări au semnat în 2024 un Acord de Apărare.
Phenianul a trimis trupe terestre în regiunea rusă Kursk şi sisteme de armament pentru a susţine efortul rus de război în Ucraina.
Această ţară izolată şi expusă catastrofelor naturale primeşte în schimb un ajutor financiar, furnituri alimentare şi energie, dar şi tehnologii militare de la Moscova, potrivit unor analişti.
Moscova face acest anunţ în ziua vizitei ministrului rus de Interne Vladimir Kolokolţev la Phenian, ultimul oficial rus de rang înalt dintr-o serie aflat în vizită în capitala nord-coreenmă.



