O dronă ucraineană a lovit în cursul nopții rafinăria de petrol Kiriși, a doua ca mărime din Rusia, într-un atac care a provocat un incendiu, a declarat luni guvernatorul regiunii nord-vestice Leningrad, adăugând că o femeie a murit în urma atacului, transmite Reuters.
Regiunea constituie un debușeu major pentru exportul de cereale și petrol în zona rusă a Mării Baltice.
Atacul din noaptea de duminică spre luni este cel mai recent dintr-o serie de lovituri ucrainene asupra rafinăriilor de petrol rusești. Kievul a intensificat atacurile începând de la sfârșitul lunii octombrie, după ce un armistițiu energetic anunțat de președintele american Donald Trump nu a reușit să se concretizeze în mod semnificativ.
Ucraina a mai vizat de câteva ori rafinăria Kiriși în trecut. Instalația are o capacitate de 20 de milioane de tone metrice, adică aproximativ 400.000 de barili pe zi.
Înregistrări video neconfirmate, apărute pe rețelele sociale, arătau ceea ce părea a fi un incendiu major la această instalație.
Guvernatorul Aleksandr Drozdenko a precizat, într-un mesaj pe Telegram, că autoritățile au reușit să aducă sub control incendiul și că se ocupă acum de gestionarea consecințelor.
El a adăugat că o femeie a fost ucisă de resturile unei drone care au căzut pe acoperișul blocului în care locuia, în orașul Vsevolojsk.
Drozdenko a mai afirmat că apărarea antiaeriană a doborât, în total, 113 drone ucrainene în cursul nopții și că atacul a avariat, de asemenea, un apartament din orașul Kiriși.
Rafinăria, cu numele oficial de Kirișinefteorgsintez, se află la circa 800 km de granița cu Ucraina.
Trump a pus pe seama atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor rusești creșterea prețurilor la motorină și benzină în SUA, unde costurile ridicate ale carburanților au contribuit la victoria rivalilor săi democrați în alegerile legislative de la jumătatea mandatului. Ulterior, Trump a spus că decizia sa luată ‘cu Israelul’ de atacare a Iranului a jucat un rol major în creșterea bruscă a prețurilor la carburanți.


